Treceți la conținutul principal

Must see: Ferdinand

  Salutare! Am stat putin in dubii daca sa scriu doua zile la rand despre filme, dar cum imi doresc sa scriu cat mai repede dupa ce le vad, am decis ca azi e ziua lui Ferdinand. Nu stiu cum sa va spun, dar incerc sa ajung la filmul asta inca de anul trecut. Ori n-aveam cu cine sa merg, ori n-aveam drum inspre Cinema City ori am intarziat putin si am intrat la Pasager in trenul terorii, cert e ca am zis ca astrele s-au aliniat impotriva mea. Intr-un final, am ajuns si chiar am avut sala complet goala - boierie, ce mai!

  Bineinteles, am fost iar victima trailer-ului pe care l-am vazut cand am fost la Coco. Ideea unui taur spaniol imens cu suflet sensibil mi s-a parut simpatica, asa ca mi-a placut de Ferdinand din prima clipa. Pe cand era doar un vitel, Ferdinand fuge de la ferma de bovine unde se cresteau tauri pentru coride si ajunge animalul de companie a unei fetite, Nina, care este fata unui florar. Ferdinand iubeste florile, natura si tot ce e frumos si delicat, dar din cauza unor neintelegeri e confundat cu o fiara periculoasa. Cum de cele mai multe ori de ce ti-e frica nu scapi, bietul taur bland ajunge fata in fata cu niste evenimente care nu i se potrivesc deloc, dar sufletul lui frumos, de artist, il salveaza din cele mai mari belele.


  Mie mi-a placut foarte mult. Pe langa faptul ca Ferdinand e un personaj foarte fain, filmul in sine e frumos si orice varsta am avea, ne invata ca oricum ai arata si cat de fioros te-ar crede unii, poti ascunde multa sensibilitate.


  Siiii... trailerul:

  M-a amuzat teribil iepurasul ala roz :)).



 Acum mai vreau sa vad Omul spectacol si Mini-oamenii. Daca le-ati vazut deja, poate imi spuneti daca merita. Daca nu, ma lamuresc pe propria-mi piele :)).


Kissez!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Impresiile mele despre cura cu spirulina

Hey! Prin primavara m-am hotarat sa fac o cura cu spirulina pentru ca ma simteam cam vlaguita si aveam probleme destul de urate cu tenul. Inca de la inceput tin sa precizez ca nu am cunostinte in domeniu, ca m-am informat doar pe internet si ca experienta mea se poate sa fie diferita fata de a altora.

  Nu prea imi place sa-mi administrez eu tratamente si suplimente, insa dupa ce am citit mai multe articole, am ajuns la concluzia ca spirulina este o mica minune ce aduce beneficii in aproape orice situatie si asa m-am decis sa incep o cura de aproximativ sase saptamani. Intai am cumparat un flacon de la Fares(spirulina+urzica, 60 de pastile-23 lei), apoi am ales Alevia (1+1 gratis, in total 60 de pastile-13 lei). Am luat cate-o pastila dimineata, la pranz si seara.

   Parerile asupra efectelor sunt foarte variate, mai ales in ceea ce priveste slabirea/ingrasarea. Cred totusi ca am auzit mai multe voci care indeamna la consumul de spirulina in cazul in care se doreste o scadere in g…

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.


   In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sunt ceva mai bine plati…

Emetostop impotriva raului de miscare

Hello! M-am hotarat sa fac aceasta postare din doua motive. In primul rand, exista foarte multi oameni care au probleme cu raul de miscare (ma aflu si eu printre ei) si numai cineva care se confrunta cu asa ceva stie ce inseamna sa ratezi excursii, sa stai tot timpul stresat, sa-ti fie rau dupa primele 5 minute de mers. In al doilea rand, postarea despre Aerius (impotriva alergiilor) s-a bucurat de vizualizari multe, asa ca m-am gandit ca poate reusesc sa ajut pe cineva si de data asta.



  Eu am rau de miscare de cand ma stiu, cand eram mica plecam cu vestita punga si daca faceam un drum de 10 km, indiferent daca era cu masina, autocar sau tren. Toate excursiile din scoala primara erau incununate de stari de rau. Medicamentele nu erau bune si chiar daca le luam nu aveau efect. Intr-un final, am renuntat la excursii fiind ingrozita de ce urma sa simt.


  In clasa a VIII-a s-a organizat o excursie foarte frumoasa asa ca m-am decis sa mai incerc odata si, in prealabil, m-am interesat la …