Treceți la conținutul principal

Sa mai si stam de vorba...

  Hello! Ce mai ziceti voi? Eu imi dedic tot timpul liber Campionatului Mondial. Mi-am propus (ca si in anii precedenti de altfel) sa vad tot ce pot sa vad. Probabil ideea asta imi vine de pe vremuri: Capacitatea dintr-a VIII-a, Bacul, terminarea facultatii - toate au fost pe fondul campionatelor de fotbal (cele europene, e adevarat) si din cauza asta pierdeam mult din ele si parca nici meciurile nu mai aveau atata farmec. Vedeam cate un meci pe sarite cu emotii legate de evenimentele din viata mea :(. Totusi, imi amintesc de meciul nostru cu Anglia din 2000 - genial! A doua zi urma sa dau proba la matematica, am invatat toata ziua si seara am zis stop! eu trebuie sa vad meciul :)). Iar apoi am zis: daca batem Anglia, inseamna ca vom avea subiecte accesibile la exam :)). Mai, au fost si subiecte mai grele, dar m-am descurcat si asta conteaza :)). Mi-a tinut noroc Ganea cu golul lui.


  Cum am terminat de ceva vreme cu scoala (slava Domnului!) ma organizez astfel incat sa pierd cat mai putin posibil. Din doi in doi ani timp de aproximativ o luna devin o aparitie rara :)). Nu de alta dar imi place sa ma uit la meciuri acasa, in liniste. Nu stiu cine a ajuns la concluzia ca fetele si femeile nu sunt interesate de fotbal: eu iubesc competitiile acestea. Prefer sa nu dorm ca sa ma uit. Si devin irascibila daca intervine ceva :)).

  Daca tot vorbim (si) de Mondial, am cam trei preferate: Spania, Olanda (da, stiu - ironia ironiilor) si tara care m-a uimit in cel mai pozitiv sens acum patru ani - Ghana! Frate, acum patru ani n-aveam blogul :)). Oare cum traiam fara el ca nu-mi amintesc?

  Sunt foarte curioasa cum se va desfasura totul - oricum eu zic ca Brazilia nu va castiga decat daca va fi ajutata de arbitrii ;). Sunt buni, dar cred ca exista echipe si mai si. Dar nu sunt experta, bineinteles. Doar ma dau :)). Ba chiar, am pariat pe cateva meciuri :)). Norocul meu ca sunt foarte zgarcita la acest capitol - nu-mi prea plac jocurile de noroc si cu chiu cu vai scot cativa lei din buzunar.


  In alta ordine de idei, pe pagina de Facebook am o propunere si va astept cu drag: in fiecare zi voi incerca sa notez ce fructe si legume am mancat si mi-ar placea sa-mi spuneti si voi zilnic ce ati ales :). Sa nu mai lasam sa treaca vreo zi fara fructe si legume ;). Eu acum sunt setata pe cirese si castraveti.


  Tot n-am chef de ciocolata si din pacate mai am de la Paste asa ca mai trebuie sa rup o bucatica si s-o termin intr-un final. Dupa aceea nu mai pun gura pe ea cred ca vreo 6 luni pe putin.


  Tot legat de mancare: ma gandeam ca incep meciurile si-as rontai si eu intr-o seara o punga de snacksuri. Ajung in fata standului in Auchan si imi cade fatza! Nu mai recunosteam aproape nicio punga de pe-acolo si asta este dovada suprema ca n-am mai mancat de-un car de ani. In final mi-am luat Zig-Zag de la Star - editie limitata se pare. Bineinteles ca nu i-am mancat si ma uit la punga si nu prea mi-e pofta :)). Probabil pofta o sa ma apuce peste vreo saptamana, in toiul noptii :)). La meci, bineinteles :)).




  Nah! Cred ca am spus tot (ce mi se parea mie) important ;). Va doresc un weekend cat mai fain!




Kissez!

Comentarii

  1. Eu nu sunt atât de pasionată încât să mă trezesc noaptea pentru a urmări. Acum doi ani la Europene am văzut toate meciurile italiei pentru ca nestrangeam la un bar care organiza aperitive pt grupul nostru. Din fericire nu am nimerit un soț obsedat de fotbal cum este taică meu. De fapt în lista mea "viitorul soț trebuie să fie ....", "dezinteresat de fotbal" era sus sus în lista:)))). Eu urmăresc cu drag dintotdeauna gimnastica și în familie urmărim MotoGp. Oricum îmi amintesc cu drag meciurile naționalei din 94 din Usa. Aveam 13 ani și ma bucuram alături de tatăl meu de rezultatele echipei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))))))))))))))))))))))))

      eu in 94 am dormit mai toate meciurile si mi-a parut tare rau :(.

      Ștergere
  2. :) Blogul sau oboseala sunt obstacole intre min si campionatul mondial de fotbal! Dar tot sunt la curent pentru ca Alex urmareste facand comentarii, verbaliand ceea ce vizioneaza! :)) Uneori vrea sa fie ascultat si ma opresc din ceea ce fac si ii acord atentie, empatizez acolo! :)))

    Cu fructele si legumele...I'm in! Sa speram ca voi avea ce raporta! Poate ma ajuti sa ma mai mobilizez astfel in acest sens!

    Weekend frumos, Alina!
    Kisses!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la mine postarile oricum suntfaceute majoritatea cu zile bune inainte,nu-i asta principalul. cu oboseala ma lupt cum pot, gandindu-ma ca daca pierd acum competitia, trebuie sa astept 2 ani sa vad ceva similar. asta ma motiveaza brusc :)).

      te astept pe facebook, am vazut ca deja ai comentat. azi cred ca ma limitez doar la fructe, am o zi enervanta...

      mersi la fel :).

      Ștergere
  3. Și eu sunt fascinată de campionatele de fotbal. Cu atât mai mult cu cât și eu pariez. Aseară am făcut bani frumoși pe Olanda, am ghicit chiar și cine va marca golul cu nr.6, adică iubirea vieții mele, Robben.
    Momentan am strâns un capital frumușel, așa că mă pot arunca la meciurile viitoare. Am pus deja pe Columbia o căciuliță de bani, sper să nu mă dea înapoi. Acum, că plec la mare, iau tableta cu mine să pariez. E bine că și sora mea are acest viciu, ea știind aproape toți jucătorii posibili și toate rezultatele din ultimii ani. Eu merg cam la ghici, nu știu mare lucru despre fotbal, dar îmi place să-l urmăresc. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bravo bravo!

      robben e si favoritul meu de la olandezi :)). da' chiar iubirea vietii mele nu-i, recunosc :)).

      eu n-am pariat pe meciul asta pentru ca tineam cu ambele echipe si stiam ca n-o sa gandesc limpede :)).

      wow! ce pasionata e sora-ta :)).

      Ștergere
    2. Da, de mică a fost așa. Când eram în generală și ziceam că țin cu Dinamo ea râdea de mine că nu știu decât 2-3 jucători. Și mi-i înșira repede pe toți. Plus de unde a venit unul, pe unde a mai jucat altul, la ce echipă urmează să se transfere. Ea era băiatul lui tata :D

      Ștergere
  4. Lovely post! ♥

    Let's follow to each other! :)

    www.anetesdomas.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Păcat, nu pot să văd postările, dar eu țin foarte mult în a mânca fructe și legume. nu trece nicio zi fără măcar una din ele. :)
    Și eu mă uit la Campionat, împreună cu prietenul meu. Cred că o să avem parte de multe surprize până la final. Oricum, aseară Olanda a fost bestială, nu ne așteptam la scorul acela. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fa-ti fb pentru blogul tau si-atunci ai acces :).


      da, pare campionatul surprizelor! cine stie ce mai vedem ;)).

      Ștergere
  6. Nu prea m-am uitat la meciuri,recunosc,am prins doar inceputul,ca pana la sfarsit adormeam...dar il intrebam pe sot care este rezultatul,ca el se proptea cu ochii in tv pana la final... :)
    Asta pana aseara,cand a adormit inaintea mea,pentru ca azi e de munca si s-a trezit in zori...ce sa-i faci! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, trezitul dimineata ne omoara, dar luptam, nu ne lasam :)).

      Ștergere
  7. daca stateam in acelasi oras, clar ne instalam acasa sa vedem meciurile! eu sunt microbista declarata, nu e ceva sa-mi scape din domeniul fotbalului. in fiecare seara avem program la tv, fara exceptie. preferatele mele? hm... germania si olanda. si cum germania a facut o figura frumoasa aseara...e de bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))

      pe mine ma apuca microbul la marile campionate, in rest sunt destul de potolita :)).


      stai bine cu favoritele ;).

      Ștergere
  8. Singura extravaganta a mamei era uitatul la meciuri de fotbal. Imi si amintesc cum stateam aliniati in pat cu floricele, pufarine, pufuleti sau eugenii si faceam galerie. Jucase Anglia cu Romania sau nu mai tin minte exact si fratele mai mic imi facea contra, am ajuns sa spargem geamul de la bucatarie cu copilariile noastre. :))
    Au trecut multi ani de cand am lasat fotbalul in urma.
    Mai urmaresc cate un meci rareori, asa cum s-a intamplat la meciul cu Olanda si Spania. Ce bataita la fund le-a mai dat, am ramas uimita! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) eu imi facusem un steag din coala de desen si l-am prins cu piuneze de-o bata :)))))). l-am tinut vreo 3 ani si-l scoteam la nevoie.

      si eu am ramas uimita.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Crema pentru ten Apidermin -review

  Hello! Fiind destul de multumita de Apidermaliv, care teoretic nu era pentru tenul meu, am decis sa cumpar un recipient micut de Apidermin. Varianta la 30 de ml costa 7,5 de lei si am luat-o dintr-un plafar.   Logic, am avut mari asteptari. Contine vitamina A si laptisor de matca, toate ingredientele sunt ok si este potrivita pentru tenul uscat.  In primul rand, ambalajul e dragalas, dar poleiala aurie dispare in cateva secunde. Spre exemplu, eu am avut-o in geanta vreo ora-doua de cand am cumparat-o si pana am ajuns acasa si deja arata ca trecuta printr-o mie de maini.   Acum sa trecem la produsul propriu-zis: cand am deschis recipientul am simtit un miros destul de puternic, dar nu deranjant. Textura (uimitor) pare mai light decat la Apidermaliv. Am avut impresia ca va intra rapid in piele, dar s-a format un soi de pelicula. Nu reprezinta o baza buna de machiaj, asa ca am inceput s-o folosesc seara. Din pacate, nu mi se potriveste. Nu are niciun efect asupra deshidratarii s

Impresiile mele despre cura cu spirulina

   Hey! Prin primavara m-am hotarat sa fac o cura cu spirulina pentru ca ma simteam cam vlaguita si aveam probleme destul de urate cu tenul. Inca de la inceput tin sa precizez ca nu am cunostinte in domeniu, ca m-am informat doar pe internet si ca experienta mea se poate sa fie diferita fata de a altora.   Nu prea imi place sa-mi administrez eu tratamente si suplimente, insa dupa ce am citit mai multe articole, am ajuns la concluzia ca spirulina este o mica minune ce aduce beneficii in aproape orice situatie si asa m-am decis sa incep o cura de aproximativ sase saptamani. Intai am cumparat un flacon de la Fares(spirulina+urzica, 60 de pastile-23 lei), apoi am ales Alevia (1+1 gratis, in total 60 de pastile-13 lei). Am luat cate-o pastila dimineata, la pranz si seara.    Parerile asupra efectelor sunt foarte variate, mai ales in ceea ce priveste slabirea/ingrasarea. Cred totusi ca am auzit mai multe voci care indeamna la consumul de spirulina in cazul in care se doreste o scader

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

   Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.    In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sunt ceva mai bine pla