Salutare! Mereu am fost fana a gimnasticii si intr-o vreme nu ratam nicio competitie. Ce mai conta ca eu eram antitalent la acest sport si ca n-am reusit sa fac niciodata nici macar podul de sus? Conta doar ca-mi placea si chiar daca eram mica, nu ma miscam din fata televizorului cu orele. Marturisesc ca nu de putine ori am fost impresionata pana la lacrimi de evolutia gimnastelor noastre si amintirile despre olimpiade, mondiale, europene si alte concursuri de pe teritoriul Romaniei mi-au marcat anii copilariei si ai adolescentei.
Anul trecut, vestita Maria Olaru a decis sa-si publice amintirile si le-a adunat intr-o carte care a starnit controverse - Pretul aurului - ea a avut curajul sa vorbeasca despre educatia facuta cu palma, specifica deceniilor trecute. Bineinteles ca si eu am vrut sa aflu secrete, detalii, povesti, mai ales ca mai stiam eu tot felul de istorii legate de acest subiect asa ca mi-am luat repede biografia de pe Libris. Subtitlul de Sinceritate incomoda se potriveste perfect: Maria povesteste cu un realism greu de atins. Nu se lamenteaza, nu-si plange de mila chiar daca de cele mai multe ori ar fi fost indreptatita. Ea doar povesteste prin ce a trecut, incepand cu o copilarie grea, marcata de sinuciderea tatalui, plecarea la Deva la CSS Cetate tocmai din Falticeni, eforturile depuse, duritatea cu care era strunita, reprosul etern ca sfideaza cu privirea. Renuntarile, efortul continuu, starea de foame permanenta, antrenamente solicitante, dureri in tot corpul, dulciuri mancate pe furis si frica de cantar care taxa rapid fiecare suta de grame asezata pe trupul ei plapand si atat de puternic in acelasi timp - acestea sunt aspectele din copilaria si adolescenta acestei gimnaste talentate. Dar peste ele vin si succesul, mandria de-a reusi, perfectionismul care a facut-o sa mearga inainte si evolutiile aproape perfecte. Dupa cum va spuneam, Maria nu acuza, ba chiar incearca sa-si inteleaga antrenorii, familia, viata, sa le accepte si sa le priveasca in fata.
Mi-o aduc aminte pe podium, mai inalta decat colegele ei, dreapta, demna, cu un farmec aparte, purtand cu mandrie medaliile pretioase pe piept. Citindu-i gandurile, imi dau seama ca asa mi-am si imaginat-o si ca este un om foarte puternic, calit de viata si o fata inteligenta - nu degeaba se poate mandri si cu rezultatele scolare. Cartea vine si cu o serie de poze care m-a facut sa pretuiesc cartea asta si mai mult. Consider ca merita citita, ca veti afla multe din ea si ca veti descoperi un om de la care sunt multe de invatat.
Kissez!
Anul trecut, vestita Maria Olaru a decis sa-si publice amintirile si le-a adunat intr-o carte care a starnit controverse - Pretul aurului - ea a avut curajul sa vorbeasca despre educatia facuta cu palma, specifica deceniilor trecute. Bineinteles ca si eu am vrut sa aflu secrete, detalii, povesti, mai ales ca mai stiam eu tot felul de istorii legate de acest subiect asa ca mi-am luat repede biografia de pe Libris. Subtitlul de Sinceritate incomoda se potriveste perfect: Maria povesteste cu un realism greu de atins. Nu se lamenteaza, nu-si plange de mila chiar daca de cele mai multe ori ar fi fost indreptatita. Ea doar povesteste prin ce a trecut, incepand cu o copilarie grea, marcata de sinuciderea tatalui, plecarea la Deva la CSS Cetate tocmai din Falticeni, eforturile depuse, duritatea cu care era strunita, reprosul etern ca sfideaza cu privirea. Renuntarile, efortul continuu, starea de foame permanenta, antrenamente solicitante, dureri in tot corpul, dulciuri mancate pe furis si frica de cantar care taxa rapid fiecare suta de grame asezata pe trupul ei plapand si atat de puternic in acelasi timp - acestea sunt aspectele din copilaria si adolescenta acestei gimnaste talentate. Dar peste ele vin si succesul, mandria de-a reusi, perfectionismul care a facut-o sa mearga inainte si evolutiile aproape perfecte. Dupa cum va spuneam, Maria nu acuza, ba chiar incearca sa-si inteleaga antrenorii, familia, viata, sa le accepte si sa le priveasca in fata.
Mi-o aduc aminte pe podium, mai inalta decat colegele ei, dreapta, demna, cu un farmec aparte, purtand cu mandrie medaliile pretioase pe piept. Citindu-i gandurile, imi dau seama ca asa mi-am si imaginat-o si ca este un om foarte puternic, calit de viata si o fata inteligenta - nu degeaba se poate mandri si cu rezultatele scolare. Cartea vine si cu o serie de poze care m-a facut sa pretuiesc cartea asta si mai mult. Consider ca merita citita, ca veti afla multe din ea si ca veti descoperi un om de la care sunt multe de invatat.
Kissez!
M-ai facut sa adaug pe wishlist acest titlu.
RăspundețiȘtergereSi eu stiu ce inseamna educatia cu palma, in scoala generala am facut volei de performanta (numai performanta nu s-a lipit de noi ;)))si am incasat niste batai frumoase foc. Asa era perioada, daca nu o incasai te intrebai ce a patit antrenorul. :)))
s-o iei neaparat ca vreau sa citesc si recenzia ta :).
Ștergereeu la handbal am avut parte de o tipa foarte calma, dar cred ca era exceptia.
Cartea asta imi doresc enorm sa o citesc si eu. Avand in vedere ca de 3 ani Katia face gimnastica artistica e un subiect de interes pentru mine. Nu va face performanta, nu are calitatile necesare, dar totusi sportul asta m-a fascinat si pe mine mereu, inca de cand eram copil. In mod surprinzator (sau poate nu) metodele nu s-au prea schimbat. Performantele in schimb da si eu asociez lucrul asta cu niste copii crescuti diferit, care nu mai reactioneaza la tratamente de acest fel, ci dimpotriva. Sunt tare tare curioasa, o am pe lista de musai in 2017.
RăspundețiȘtergeretrebuie s-o citesti, o sa-ti placa! :)
Ștergere