Follow this blog with bloglovin

Follow on Bloglovin

joi, 18 septembrie 2014

Necunoscuta de la Wildfell Hall

  Neata! Acum cinci ani, tot toamna, citeam Jane Eyre de Charlotte Bronte. Mi-a placut mult, asa ca am fost curioasa sa vad si stilul de scriere a surorii ei, Anne Bronte. Mi-am luat romanul Necunoscuta de la Wildfell Hall din aceasta librarie online si pot spune ca mi-a placut la fel de mult.


  Actiunea romanului are loc in prima parte a secolului al XIX-lea, la Wildfell Hall. Aici gasim o comunitate destul de inchegata, cu obiceiurile lor, cu oameni care se cunosc foarte bine intre ei si care de-abia asteapta sa se intample cate ceva menit sa-i scoata din semi-apatie.


  Intr-o buna zi, langa Wildfell Hall, intr-o casa cam subreda, se muta o tanara femeie (Helen) cu un copil si cu doar o servitoare. Cei trei prefera sa stea cel mai des izolati, isi pretuiesc singuratatea, merg rar in vizite si nu vorbesc despre trecutul lor. Localnicii incearca sa afle cat mai multe, insa Helen pareaza mereu cu maiestrie intrebarile iscoditoare. In lipsa de informatii, gura lumii incepe sa compuna tot felul de povesti pe seama bietei femei si toti incep s-o evite.

  La inceput, doar Gilbert, un tanar de 24 de ani ii ia apararea, insa, cu timpul, incepe sa se intrebe si el care o fi adevarul. Helen ii incredinteaza jurnalul ei, care cuprinde o buna parte din viata, iar acolo toate intrebarile isi primesc raspunsul: Helen se casatoreste de tanara cu un om a carui reputatie nu era buna deloc, insa ea se incapataneaza sa creada ca-l poate aduce pe calea cea buna. La scurt timp dupa casatorie, sotul ei incepe sa-si arate adevarata natura: chefliu, betiv, afemeiat, santajist emotional si altele. Helen incearca sa-l faca sa renunte la vicii, sufera ingrozitor si-ar face orice sa-l vada bine, insa el continua sa se afunde tot mai tare in placerile lui superficiale.


  Va las sa descoperiti singuri toate secretele casniciei lui Helen, dar si modul cum va evolua prietenia sincera dintre ea si Gilbert.


  Este o carte frumoasa, dar trista si citind-o mi-am repetat de cateva ori: englezii au cea mai buna literatura! Acesta e crezul meu de vreo 12 ani de zile. Daca va palce literatura clasica, cu siguranta cartea de fata nu va dezamagi.


  Si pentru ca e joi, va invit si la alte recenzii:
Diana - http://cherryqueendee.blogspot.com/
Gabi - http://paginidezisinoapte.blogspot.com
Lorellei- http://lorellei93.wordpress.com/
Ana Maria - http://unghiutelemele.blogspot.ro/
Iulia - http://iuliabeldean.blogspot.ro/
Lavinia Monica- www.clmblog.info
Adelina Tomescu http://adelinnasworld.blogspot.ro/ 



Kissez!

miercuri, 17 septembrie 2014

Vacanta 2014 - Grecia - Halkidiki - primul pas - generalitati

  Hey! Daca mai stau mult fara sa va povestesc de excursie, cred ca ma prinde ziua mea :)). Deoarece n-am fost in circuit, m-am tot gandit cum sa fac si cum sa scriu ca sa fie cel mai bine. Voi imparti ideile mele in doua postari: astazi va povestesc despre drum, autocare, soferi, ghizi si hotel, iar peste cateva zile va povestesc despre Halkidiki.



   Anul trecut, dupa experienta Christian Tour scriam ca n-o sa-i mai aleg decat daca o sa fiu obligata de imprejurari. Parca am simtit ceva! Anul acesta imprejurarile mi-au fost potrivnice, initial am vrut sa vizitez Serbia si Albania si chiar au fost momente in care am crezut ca stau acasa si gandul mi-era insuportabil sincera sa fiu. Eu TREBUIE sa plec in vacante :)). La sfarsitul lui iulie am decis sa-mi iau bilet si fie ce-o fi! Din anumite motive, am putut sa aleg doar sfarsitul lui august si primele zile din septembrie. N-am gasit nimic pe gustul meu decat la... Christian Tour!


  Am hotarat sa plec pentru ca data trecuta m-a enervat foarte tare ghidul, iar acum planuiam o excursie in care sa stau cu burta la soare, fara excursii optionale - deci contactul cu ghidul era limitat.


  Punctul de plecare a fost Caransebes. Daca cumparati biletul din alt oras care nu e pe ruta oficiala, vi se asigura transportul gratuit pana la punctul de imbarcare. Noi am ajuns la Caransebes cu taxiul. Initial trebuia sa fie inca doua persoane alaturi de noi, insa au renuntat din motive necunoscute. Sa mergi asa cu taxiul chiar a fost ok, insa si acum ma intreb unde ne-ar fi inghesuit bagajele pentru patru persoane, pentru ca taximetristul sustinea ca a mers de multe ori asa... Parerea mea este ca iesi cu bagajele cam sifonate din povestea asta, insa repet, noi am avut noroc si ne-am dus lejer.


  Plecarea din Caransebes a fost la ora 17, autocarul a venit promt. Autocarul curat, soferii ok ( Cristian si Nicolae). Ghidul, Sergiu, mi-a parut ok, desi eu personal n-am schimbat nicio impresie cu el, insa parea competent si binevoitor. Ne-am urcat in autocar si am inceput drumul :)). Pana acum n-am avut onoarea sa trec pe la Orsova si chiar am fost impresionata - foarte frumoase locuri! Ne-am abatut la Craiova sa mai luam o gramada de excursionisti. De data aceasta oamenii mi-au parut mai de calitate daca pot sa ma exprim asa comparativ cu circuitul de anul trecut. Au fost si niste exceptii cu guri mari si lipsa de igiena, insa procentul lor a fost mic.


  Iesirea pe la Calafat, bulgarii asa cum ii stiam: fara sa te controleze la granite si cu multa bezna prin tara. Apropo, tranzitarea Bulgariei dureaza cam 7 ore, daca vreti sa va faceti o idee. Grecii de-abia de uita la actul de identitate, super simplu, asa cum imi aminteam.


  In excursie am avut inclusa si o scurta vizita la biserica Sf Dumitru si la Turnul Alb, am petrecut vreo ora in Salonic, va arat poze peste cateva zile.


  Inainte de Salonic am facut un schimb intr-o parcare cu un alt autocar care venea din alta zona (Arad parca) si ne-am despartit: autocarul care mergea spre Halkidiki si cel care mergea spre Riviera Olimpica. La dus am ramas in acelasi autocar, la intors, m-am coborat si m-am mutat. E o chestie care mie nu-mi place, dar care vad ca se tot practica la Christian Tour. Riscul sa-ti uiti vreun bagaj e mare, deoarece e invalmaseala pe acolo si daca nu te astepti sa faci schimbul, esti luat pe nepregatite si chiar am auzit ca des se pierd bagaje.


  La Halkidiki am avut cazare la hotel Medusa si am coborat la prima oprire. Poate va fi utila si informatia aceasta: in Grecia toate hotelurile au o stea in plus fata de noi, asa ca nu va luati bilete la hotele cu mai putin de trei stele, caci sunt similare cu cele de doua stele de la noi.


  Hotelul Medusa nu iese cu nimic in comun fata de hotelurile cu aceleasi tarife. Eu l-am ales pentru ca am vazut ca are terasa si mi-a prins foarte bine, insa nu stiu daca-l recomand. Pentru cei cu copii e bun ca-s o multime :)), pentru cei fara poate deveni usor cam galagios. Oricum, nimic iesit din comun ;)).La Paralia Katerini am stat la hotelul San Antonio care mie personal mi-a placut mai mult. Dar e adevarat ca acolo iti duceai singur gunoiul pana la pubele.

  Patul se schimba intai la 2 zile, apoi la 3, gunoiul e luat zilnic. Ok-utz din punctul asta de vedere.  Imi cer scuze ca am udat din greseala cearsaful inainte sa pozez si-am mai si mototolit un prosop. Ma iertati voi! :))
  Am avut si chicineta, dar logic ca mie mi-a fost total inutila: doar nu ma duc in concediu sa asud pe la cratite :)). Frigiderul, insa, a fost folosit!

  Si asta era peisajul de la terasa mea :).
  In spate e chiar strada, dar prea putini se uita la tine cum sezi la odihna :)). Oricum, am inteles ca exact zona unde-am stat noi e cea mai linistita. Chiar pare.



  Hotelul avea si piscina insa mie mi se pare un SACRILEGIU sa merg la Halkidiki si sa ma inmoi intr-o piscinutza! Altii stateau si o sa aflati in postarea viitoare de ce :)). Mai era si o terasa langa  piscina dar n-am apucat sa-i fac nicio poza deoarece n-am ajuns pe terasa aceea. Nu mi-am luat mic dejun inclus in pret deoarece am stiut ca o sa-mi fie lene sa ma trezesc asa de dimineata (7-10) si banuiam ca o sa plec mai tarziu la plaja, soarele fiind mai bland. Am gandit bine, ca m-am tot trezit dupa 9 si pana m-am invartit, as fi pierdut micul dejun! In consecinta, nu pot sa va zic cum era mancarea acolo. Tot ce va pot spune e pretul: 5 euro de persoana pe zi.

  Hotelul e destul de bine amplasat pentru ca e aproape de strada cu magazine, dar va sugerez sa cititi si postarea viitoare ca sa vedeti drumul spre mare.



   Cine a vrut, a avut sansa sa faca si excursiile optionale. Ghizi: Anca si Valentin. Dupa cum v-am zis, eu n-am vrut din start sa fac vreuna, insa nu pot sa nu spun urmatoarea chestie: fiecaruia dintre noi ni s-a inmanat o foaie cu numele si numerele de telefon ale ghizilor si, atentie va rog, data si ora de intalnire cu reprezentantul Christian Tour, adica sus-numitul Valentin, in vederea unor discutii despre excursiile optionale si nu numai. Noi aveam chiar dupa ce-am ajuns, la ora 18:30! Apoi, sa ma scuzati! 1- e penibil cu ideea asta de intalniri ca la gradinita! 2 - poate aveam chef sa dorm dupa un drum de 22 de ore! Din punctul meu de vedere era mult mai simplu sa fi venit printre noi in autocar sa ne intrebe pe fiecare in parte decat sa dea turul statiunilor.

  Pentru ca eram treaza, am coborat! Am asteptat cateva minute si n-a venit niciun Valentin! Logic ca am plecat in treburile noastre, dar unii l-au asteptat mult si bine. In ziua plecarii l-am sunat sa aflam cand sa asteptam autocarul si nu voia sub niciun chip sa ne spuna. Ne-a trimis la receptie ca cica acolo ne asteapta o foaie. Am mers, ia foaia de unde nu-i. Atunci m-am hotarat sa schimb placa si-am sunat-o pe Anca. Ea a fost foarte draguta si promta si m-a luminat pe data. Am si cunoscut-o ulterior si parea o fata chiar ok.

  Avand in vedere ca despre Halkidiki va povestesc peste cateva zile, sar direc la momentul plecarii: colectarea turistilor incepe la ora 16. Iesitul din camera se produce la 12. E ok, avand in vedere ca acum sase ani, cu Tramp Travel am iesit la 10 si-am plecat la 18:30 :)))). Acum rad, dar atunci stiu ca eram obosita rau.

  Revenind la 2014, fac o mica paranteza, excursionistii din Republica Moldova au plecat la ora 11. I-am invidiat putin :)).


  Drumul a decurs fara incidente, cu aceeasi formula de soferi + Sergiu dar cu alt autocar am ajuns repede: la ora 6 eram la Craiova si la 9 si ceva in Caransebes. Cu destul de mult inainte de pranz eram acasa. Si la intoarcere, tot cu taxiul. Un lucru demn de laudat e faptul ca taxiul deja ne astepta in Caransebes si-am aflat ca fusese sunat cam cu 4 ore inainte. Am facut doar 20 de ore la intoarcere, din punctul meu de vedere a fost usor suportabil, dar eu sunt invatata cu drumurile astea.



  Daca e sa compar a doua experienta Christian Tour cu prima, a fost mult mai bine. Sa nu uitam, totusi, ca n-am avut prea multe de-a face cu ei. Poate daca faceam excursiile optionale as fi avut muuulte de povestit, insa asa am avut doar mici incidente. De data asta nu regret, dar am chibzuit-o bine :)).


   Sa nu uit: de la agentia de-acasa mi s-a spus ca nu-i necesar sa duc dupa mine actul excursiei, la hotel a fost primul lucru care mi s-a cerut! Logic ca-l aveam, dar m-am gandit ca-i util de scris.


  Rezumatul postarii: nu-mi place ideea de-a te muta dintr-un autocar in altul caci risti sa uiti bagaje, nu sunt la gradinita (!) si nu mi-a prea placut unul dintre cei trei ghizi :)). In rest, nu am comentarii.


  Acum ca am terminat cu detaliile tehnice ale excursiei, ma pregatesc sa scriu despre cele 7 zile de zacut, care m-au uns pe suflet! :)) Articolul va aparea peste cateva zile.




Kissez!

marți, 16 septembrie 2014

Armani Rouge Ecstasy Peony - review

   Hello! Atunci cand v-am aratat ce continea cel mai recent colet Aoro multe dintre voi ati fost curioase in legatura cu noul meu ruj. E adevarat, vi l-am aratat doar in cutiuta pentru ca am vrut sa tin toate detaliile pentru review. Nici swatch n-am facut deoarece am zis ca o sa va indragostiti prea tare de el si n-o sa mai aveti rabdare pana la review ;)). Cred ca dupa ce o sa-l cititi, o sa vreti si voi un ruj marca Armani. Sau cel putin sper!





  Cum am ajuns sa-l iau? Pai am simtit ca merit si eu un ruj high-end! Si am vrut sa fie Armani pentru faptul ca era nou lansat (februarie 2014), arata teribil de bine pe site si pentru ca n-am prea experimentat cu aceasta casa si am considerat ca e timpul.

  Giorgio Armani s-a nascut in Italia in anul 1934 si a fondat compania de succes cu acelasi nume in 1975. In 2001 a fost desemnat cel mai de succes designer italian. Inainte de asta, Giorgio Armani a fost medic! O alaturare putin mai neobisnuita, insa cunoscutul designer chiar a studiat mult in domeniu, a intrat si-n armata si a lucrat in spitale, insa si-a dat seama ca nu acesta e drumul lui in viata. Se pare ca a gandit bine si a inceput sa lucreze la un magazin La Rinascente din Milano unde se ocupa de estetica vitrinelor. Apoi a ajuns vanzator in acelasi magazin iar acest lucru l-a ajutat foarte mult in zona de marketing.


   Ca designer a inceput sa lucreze in anii ’60 la Nino Cerutti, dar peste scurt timp  a inceput sa lucreze si ca freelancer.


  Intre timp l-a cunoscut si pe Sergio Galeotti care a devenit partenerul lui si care l-a indrumat mereu cat se poate de bine si astfel a ajuns pe culmile succesului. Restul e istorie si cred ca oricine macar a auzit de Giorgio Armani.


  Un amanunt pe care poate nu-l stie toata lumea, dar care mie  mi s-a parut foarte important a fost decizia lui de a renunta in cadrul show-urilor sale la modelele care aveau o greutate mult prea mica fata de valorile normale. Armani a luat aceasta decizie dupa moartea modelului de 21 de ani Ana Carolina Reston, care suferea de anorexie si care s-a infometat pana la moarte. Mie chiar mi se pare laudabila initiativa lui.


  Dar sa trecem la lucruri mai optimiste ca doar avem aici in imagini un produs de exceptie.

  Cand vine vorba de rujuri, nu am o experienta vasta cu ele si din cate imi aduc aminte, am mai facut aceasta confesiune. Era o vreme cand consideram rujul un accesoriu al femeilor mature, iar eu intindeam mereu mana spre glossuri deoarece mi se pareau mai tineresti si mai potrivite pentru mine. Cu toate acestea, mereu imi bagam… botul in rujurile mamei mele, mereu le testam si daca voiam ruj stiam ca la ea gasesc mereu ceea ce am nevoie.


  Cu timpul, mi-am dat seama ca si batranul ruj are multe calitati si acum cativa ani am descoperit ca detineam mai multe rujuri decat glossuri si credeti-ma, asta chiar a fost un eveniment. Nu cred ca mai pot lua partea vreunei tabere: glossurile sunt faine, rujurile sunt faine si ambele merita sa fie in orice colectie.


  Pe acest ruj Armani l-am ales pentru ca am consumat aproape toate rujurile pe care le aveam. Imi dau seama ca multe dintre voi preferati sa dati o suma mai mica pe un produs similar, insa eu chiar consider ca nu-i scump. In primul rand, pe mine un ruj ma tine intotdeauna mai mult decat un parfum care deseori costa peste 200 de lei. Daca la potiuni pot sa dau cu doua puf-uri mai mult, cu rujul chiar nu poti face excese ca arati ca un clovn, asa ca el singur iti impune moderatia. Apoi, am ales o culoare care se potriveste practic cu orice, deci poate fi purtat zilnic fara niciun fel de probleme. Iar in al treilea rand, eu chiar nu aleg sa am colectii de 30 de rujuri pe care sa le las sa rancezeasca. Prefer doua de care sa fiu multumita. Sau chiar unul singur. Daca va regasiti in profilul meu, chiar va incurajez sa va luati un ruj high-end. Face bine la moral ;)). In plus, e valabil 24 de luni de la data deschiderii, asa ca aveti in fata doi ani de folosire! Eu consider ca e foarte bine asa.

 

   Bunul gust si clasa se observa de la primul contact. Ambalajul este elagant si rosu, un detaliu care il face si mai atragator. Tubul e simplu, doar accesorizat cu marca inconfundabila. Se deschide si de inchide foarte usor, gratie magnetului care aseaza capacul mereu in locul potrivit.




   Rujul e cremos, dar nu se strange inestetic in liniile buzelor. Ma temeam putin de acest lucru, pentru ca rujurile cremoase tind sa aiba acest efect asupra buzelor mele. Nu se tranfera pe dinti, rezista foarte bine, iar nuanta mea, Peony, e naturala, placuta, dar si eleganta in acelasi timp.  Pe buze se vede usor lucios, asa ca imediat a devenit preferatul meu. E produsul ideal pentru primavara si vara, insa cu siguranta voi intinde mana dupa el si in sezonul rece. Daca ma imbrac sport, aplic doar un strat subtire, car sa-mi ofere putina culoare, daca trec la casual deja imi permit sa aplic ceva mai mult.






  Oricum, am ramas cu sentimentul ca nu poti da gres nici cu acest ruj, nici cu aceasta nuanta. Pretul e in jur de 130 de lei si are 4 grame. Iar daca tot jonglez cu numerele, pot sa va spun ca nota mea e 10!


  Sunt tentata sa-mi mai iau o nuanta, dar voi astepta pana ajung la jumatatea lui Peony! Pentru viitor iau in considerare si nuantele: Eccentrico, Blush, Lotus sau chiar Tokio! Bineinteles, dupa aceasta experienta foarte reusita, am inceput sa ma uit cu si mai mare atentia la toata gama de produse Armani.


  Pe voi care produs high-end va tenteaza cel mai tare indiferent daca e de la Armani ori ba?



Kissez!

luni, 15 septembrie 2014

Crema de dus Nivea Creme Coconut - review

  Hey! Azi o sa va povestesc putin despre un produs pe care am vrut sa-l am neaparat. Il gasiti cam prin toate magazinele, pretul e de 10-14 lei, depinde de unde-l cumparati si are 250 de ml. De cum am vazut poza de pe ambalaj, am avut chef de un dus in aroma de cocos si-am fost entuziasmata cand mi l-am luat.


  Dupa ce am pus mana pe el, l-am si deschis sa vad cat de aromat e si... am fost dezamagita. Aproape nici urma de vreo nota de cocos. Din contra, mirosul e greu. Seamana putin cu cel de la gama cu floare de lotus din Thailanda de la Avon, insa diferenta majora e ca acela era racoros, usor si acesta e greu si persistent. Doar o vaga impresie m-a facut sa le asociez. Si-am facut imprudenta sa incep crema de dus Nivea intr-o seara calduroasa...

  Textura e cam uleioasa, se clateste foarte greu. Se consuma foarte repede, nu face spuma.

  Am incercat sa-l folosesc pe timp mai racoros, dar aproape tot timpul imi cade rau mirosul acesta si probabil a contat ca am inceput experienta cu stangul. E atat de departe de ce mi-am imaginat :(. Imi dau seama ca aroma nu este neaparat urata, dar e foarte diferita fata de ce-am crezut si probabil de-aici si dezamagirea. Nota? Vreo 5. Am incercat sa-i dau multe sanse, dar se pare ca nu-i chimie intre noi :(.


  Daca sunteti in cautare de miros autentic de cocos acesta nu-i produsul pentru voi - n-are urma de "refreshing scent of coconut water". Sau cel putin eu n-am gasit asa ceva.




Kissez!

duminică, 14 septembrie 2014

Very Inspiring Blogger Award

   Hello! Cam mult a trecut de la ultimul tag, noroc cu Lorena care s-a gandit si la mine. Thank you! Trebuie sa va spun sapte lucruri despre mine si nu stiu daca voi gasi sapte lucruri noi, dar sa incercam:

1. Momentan sunt foarte indispusa ca s-a terminat vara si ma gandesc cu sufletul cam strans la temperaturile mici.

2. Cred ca urmatorul meu parfum va fi o creatie Rochas :).

3. In ultima vreme tot pierd din cercei si nu-mi explic de ce mi se intampla asta - blestemul cercelului? Pe unii i-am recuperat, dar pe altii nu :(.

4. In vacante plec cu o multime de medicamente dupa mine! Si de obicei ajung sa le dau altora :)).

5. Visez ca usa frigiderului meu sa fie plina de magneti adusi de prin toate tarile posibile.

6. Desi am multe perechi de blugi, fac de fac si rotesc doar vreo patru dintre ele :)).

7. Am zile in care-mi asortez tricourile cu sosetele ;)).


  Acum ar trebui sa dau tag-ul catre 15 bloggerite, insa eu invit pe toata lumea sa-l faca.



Kissez!

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Spray Cien Hot Pink - review

   Salutare! Daca ajungeti des prin Lidl cu siguranta ati vazut ca deodorantele Cien au fost inlocuite de ceva vreme. Iar daca ma cititi regulat, stiti ca nu mi-a fost pe plac aceasta schimbare. Eu am incercat doar varianta Hot Pink. Costa tot 6 lei si are tot 200 de ml. Noile deodorante nu contin saruri de aluminiu.


    Daca as fi incercat acest deodorant sub alt nume probabil ca as fi zis ca-i un produs mediu, insa comparandu-l cu Cien-ul vechi, dezamagirea mea e cam mare. Mirosul e destul de exotic, nu-i neplacut, dar nici prea fin, recipientul pulverizeaza ok, insa compozitia este total schimbata si eficienta s-a injumatatit.



  Pe mine, sincer, nu ma incanta absolut deloc lipsa sarurilor de aluminiu in conditiile in care nu ma protejeaza suficient. Probabil ca persoanele care n-au reale probleme cu transpiratia isi permit sa aleaga, insa eu prefer sa-mi simt zona axilelor uscata. In consecinta, renunt la Cien dupa ce l-am cumparat aproape exclusiv vreo 2 ani. Am sentimentul ca am pierdut un produs drag mie si pot doar spera ca (la un moment dat) sa revina la reteta initiala.

  Pentru noul Cien Hot Pink am nota 6.




Kissez!

vineri, 12 septembrie 2014

New stuff

  Neata! Intotdeauna astept cu nerabdare pachetele de la Libris si le deschid mereu cu mare entuziasm. De data aceasta, am fost si mai fericita decat inainte, pentru ca mi-am luat doua carti groase, care de abia asteapta sa fie devorate, iar apoi prezentate pe blog :).

  Prima mea optiunea fost Magicianul de John Fowles. Am cartea asta pe lista de vreun secol, de cand am citit Colectionarul si m-a captivat iremediabil. Are peste 750 de pagini scrise cu caractere mici! Yeeeeeeeeeeeeeeeeey!

  A doua alegere: Necunoscuta de la Wildfell Hall de Anne Bronte. Ma astept la o carte clasica ce prevad ca va fi pe gustul meu.

  Am o pofta de citit fenomenala, dar nu stiu cu care sa incep :)).




Kissez!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...