Neata! Am acest fond de ten de la sfarsitul anului trecut, insa doar de curand am putut sa incep sa-l folosesc. Unicul motiv pentru toata asteptarea a fost ca fondul meu de ten e in nuanta Natural Beige, deci cam inchis. Nici acum nu mi se potriveste perfect, insa il deschid putin cu pudra Illuskin (apropo, nu credeam sa ajung sa-mi placa o pudra atat de mult).
Revenind la produsul pe care-l disec azi, va pot spune ca-l gasiti in brosurile Oriflame la un pret standard de 75 de lei. Are un ambalaj elegant si contine 10 grame de produs plus un buretel pe care eu nu l-am prea folosit decat doua zile la inceput. Promite un efect anti-imbatranire si are SPF 15. Si se comercializeaza in cinci nuante.
In primul rand, este necesara o cantitate destul de mica la fiecare aplicare si fiind spornic cred ca va tine cam cat unul lichid de 30 de ml. Acoperirea e medie inspre mare. Intr-o perioada am avut probleme cu niste zone rosiatice pe ten, iar acest produs e reusit sa le camufleze. Este buildable si nu mi se pare ca incarca tenul. Nu e comedogen, desi e hidratant si tenul arata glowy. Din aceasta cauza cred ca se potriveste cel mai bine tenurilor uscate. Culmea, cand il pun pe fata il simt destul de prafos, dar se aseaza foarte repede si foarte bine. Si rezista mult.
Efectul final e foarte natural si, intr-adevar, as putea sa spun ca are efect anti-imbatranire. Spre exemplu, am avut niste zile solicitante si am ramas putin restanta cu somnul. Cand patesc asa ceva, arat cam obosita si tenul meu ma cam tradeaza. Ei bine, m-am dat cu acest fond de ten, am plecat rapid de-acasa si pe la ora 16 m-am privit intr-o oglinda convinsa fiind ca arat al naibii de obosita pentru ca asa ma simteam! Culmea, chiar mi-a placut ce-am vazut, oboseala nu era niciunde, tenul nu ma trada asa ca am stat sa ma admir ceva mai mult ca de obicei :)). Era cea mai buna versiune a mea care se uita cam mirata din oglinda!
Am ajuns la concluzia ca Oriflame chiar are produse foarte bune in gamele Giordani si The one! Chiar merita sa fie vanate putin la oferte, pentru ca efectele sunt notabile.
Dupa ce l-am laudat atata trebuie sa ma confesez: cand l-am primit, n-am fost foarte entuziamata de el, eram aproape sigura ca nu mi se potriveste. Cateodata gandesc prostii! :) Nota mea pentru fondul de ten compact Giordani Gold e 10!
Kissez!

Nice review :)
RăspundețiȘtergereCheck out my new post Here!!!
;)
Ștergerenu am incercat nici un fdt compact pana acum. Nu stiu de ce am avut mereu impresia ca se folosesc mai dificil decat cele lichide. :)
RăspundețiȘtergerechiar m-ai facut curioasa despre acesta si daca am ocazia, o sa il testez, desi tenul meu nu e uscat. :D vad eu cum rezolv cu o pudra. :D
puup!
sa stii ca si eu am zis acelasi lucru, dar e foarte simplu de umblat cu el :).
ȘtergereIntreresant, desi nuanta aceasta parca e prea inchisa pentru mine.Are un ambalaj tare dragut.Te pup
RăspundețiȘtergeregya-make-up.blogspot.ro
sa stii ca nuanta pare inchisa, dar pe ten arata ok :). daca te-ai bronzat putin si-l folosesti in strat subtire e bine.
ȘtergereInteresant produs. Nu stiu de ce, dar nu m-au atras niciodata produse de makeup de la Oriflame. Cred ca trebuie sa incerc si eu cate ceva :D
RăspundețiȘtergeresa stii ac nici eu nu eram prea atrasa de make-up, dar oriflame chiar are produse mult mai bune decat mi-am imaginat.
Ștergeremai demult imi placeau produsele Giordani, dar nu mi-am mai comandat de ceva timp nimic de la Oriflame
RăspundețiȘtergerenici eu n-am mai cumparatnimic in ultima vreme deoarece tipa care-mi aducea produsele a avut tot felul de probleme si-atunci m-am retras si-am lasat-o linistita. poate pe viitor...
ȘtergereLovely review, i haven't tried that one.
RăspundețiȘtergereJoin my Giveaway here!
Visit my blog: www.sarahrizaga.blogspot.com
;)
ȘtergereCe bine arată și ce bine sună ce ne povestești despre el! :D Din păcate mie nu cred că mi s-ar potrivi, eu având tenul gras.
RăspundețiȘtergereȚin minte că am avut un fond de ten fluid de la Giordani și mi-a plăcut destul de mult, doar că nu prea rezista pe tenul meu gras. :(
inclin sa cred ca ti-ar incarca tenul, dar stii cum e cu cosmeticele astea, asa ca paote chiar ti s-ar potrivi in final fara sa banuiesti acum :).
Ștergere