Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata

  Salutare! Una dintre cele mai recente carti citite a fost Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata. Din nou, m-am lasat convinsa de un subiect extrem de actual, controversat si, in vizunea mea, interesant. Personajul principal, Ana, sufera de depresie, anxietate si alte tulburari dupa moartea mamei sale, asa ca este nevoita sa se interneze intr-un sanatoriu pentru recuperare. Acolo cunoaste tot felul de personaje, unele mai ciudate, altele mai putin. Cu unele leaga o prietenie, se si indragosteste, iar la sanatoriu se petrece si o crima pe care Ana este convinsa ca a comis-o chiar ea, fiind impinsa de gelozie si, in acelasi fel, dintr-un soi de admiratie. Amintirile sunt amestecate, sentimentele la fel si faptul ca urmeaza un tratament care o face sa-si piarda ocazional memoria, ii potenteaza starea de angoasa.

  Partea care mi-a placut la aceasta carte si care mi-a transmis foarte multe este cea in care se pune accent pe taririle Anei, pe starea de disperare pe care o simte, nelinistea ei, uitarile ei si aducerile aminte. Mi se pare ca surprinde foarte bine agitatia unui om care se lupta cu bolile Anei si pe alocuri simteam cum mi se transmite si mie acea stare confuza si dureroasa. Chiar daca Vicky din Nymphette_dark99 si Vicky, nu Victoria (despre care v-am povestit recenzia trecuta), nu a fost pe gustul meu, la Ana am gasit lucruri care sa ma ajute s-o inteleg si sa empatizez cu ea. E pur si simplu o tanara care cedeaza in fata presiunii vietii iar mai apoi incearca sa refaca totul ca pe o vaza sparta ce trebuie lipta ciob cu ciob. Daca va tenteaza cartea, o gasiti la editura Herg Benet, momentan avand si o reducere la pret.

  De obicei nu scriu citate din cartile pe care le citesc, dar de data aceasta o sa va las cateva cuvinte:

  Știu că am să mă mai pierd, pentru că nu se poate altfel. Dar știu la fel de bine și că am să mă regăsesc după momentele de rătăcire. Întreagă și vie, la fel ca întotdeauna.
  Iar asta, azi, acum, îmi este de ajuns.





Kissez!