Treceți la conținutul principal

My Way Armani - prime impresii

   Salutare! Mostrele mi se par cea mai tare inventie in domeniul cosmetic si le apreciez pe toate, indiferent de categorie. Preferatele mele, insa, raman cele de parfumuri. Daca la o crema nu poti sa-ti dai seama dintr-un esantion cat de bine ti se potriveste, la parfumuri altfel sta treaba. Mi s-a intamplat sa ma indragostesc de diferite arome doar pentru ca le-am putut testa pe piele timp de cateva zile. 


  Printre ultimele esantioane incercate face parte si Armani My Way, una dintre cele mai asteptate lansari ale anului 2020. Cei de la Notino au avut o campanie de testare in care au oferit gratuit cate o mostra din noul parfum oricui se inscria pe site. Periodic se intampla astfel de evenimente, asa ca puteti testa cele mai proaspete aparitii din lumea aromelor. Plicul vine direct in casuta postala. Uneori se ofera si coduri de reducere pentru parfumul full-size, mi se pare o initiativa foarte buna.

mostre-notino.jpg

  Intamplarea a facut ca si in ziua in care am primit plicul, sa fiu data cu un parfum Armani, mai exact Si Passione. Si pe el l-am descoperit in acelasi mod, fiindca am tot primit esantioane la comenzile online. Nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, ba chiar pot spune ca ma vrajeste tot mai tare. Ei bine, de la prima adulmecare am simtit o asemanare notabila intre Si Passione si My Way, doar ca cel din urma e mai floral, mai pudrat, in timp ce primul este si mai ciprat, mai jucaus. Tuberoza, in mod cert, este stapana la My Way, insa e destul de diafana, cuminte si invaluita de note lemnoase, in special de santal si revigorata de note de floare de portocal.


  As putea sa spun ca Si Passione este genial vara, iar My Way primavara si toamna. Daca va place unul, sunt sanse mari sa va placa si celalalt. Se potriveste cam tuturor grupelor de varsta, dar in special de la 25 de ani in sus. Persistenta este foarte buna, parfumul e fin, ca o boare pretioasa, foarte placut, potrivit cu brand-ul Armani. 

armani-my-way. jpg

  Mi se pare inventiva combinatia de culori folosita la decorarea sticlei: un bleumarin potolit combinat cu un roz dulce si feminin, care subliniaza bine aroma parfumului. Tuberoza clasica si notele actuale, floral-ciprate, completandu-se minunat.



  Citind diverse pareri pe Fragrantica - locul unde trebuie neaparat sa poposesti daca iti plac parfumurile - am observat ca parerile sunt impartite: anumite persoane sunt incantate de lansarea Armani, iar altele cred ca alegerea numelui si a mesajului ca acest parfum te-ar inspira sa-ti urmezi calea sunt putin exagerate, insa din punctul meu de vedere e ok, e normal ca fiecare parfum sa incearce sa transmita o stare, iar My Way are suficienta personalitate ca sa poarte aceasta poveste. Pe mine ma inspira, parca ma face sa respir mai bine, mai profund si sa cred ca ziua va fi mai buna doar pentru ca il port. Parfumul se gaseste in variantele de 30, 50 si 90 de ml.


  Totodata, daca discutam despre lansarile acestui an, as testa  Lancôme Idôle L'Intense, si el foarte discutat in ultima vreme, usor controversat.


 Care e cel mai recent parfum incercat de voi?


Kissez!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Crema pentru ten Apidermin -review

  Hello! Fiind destul de multumita de Apidermaliv, care teoretic nu era pentru tenul meu, am decis sa cumpar un recipient micut de Apidermin. Varianta la 30 de ml costa 7,5 de lei si am luat-o dintr-un plafar.   Logic, am avut mari asteptari. Contine vitamina A si laptisor de matca, toate ingredientele sunt ok si este potrivita pentru tenul uscat.  In primul rand, ambalajul e dragalas, dar poleiala aurie dispare in cateva secunde. Spre exemplu, eu am avut-o in geanta vreo ora-doua de cand am cumparat-o si pana am ajuns acasa si deja arata ca trecuta printr-o mie de maini.   Acum sa trecem la produsul propriu-zis: cand am deschis recipientul am simtit un miros destul de puternic, dar nu deranjant. Textura (uimitor) pare mai light decat la Apidermaliv. Am avut impresia ca va intra rapid in piele, dar s-a format un soi de pelicula. Nu reprezinta o baza buna de machiaj, asa ca am inceput s-o folosesc seara. Din pacate, nu mi se potriveste. Nu are niciun efect asu...

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

   Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.    In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sun...

De ce sa NU mergi la REVEDEREA de 10 ani de la terminarea liceului

  Hello! Vine vremea in viata celor mai multi dintre oameni in care trecerea timpului se simte destul de acut. Unul dintre aceste momente e chiar REVEDEREA de 10 ani de la terminarea liceului. Am postarea aceasta in plan de vreo patru luni, dar de abia astazi o sa va dau motive sa nu mergeti. 1. Chiar daca te-ai despartit acum 10 ani cu lacrimi in ochi si cu patru batiste la nas, jurand colegilor tai ca vei veni si de pe luna la marea intalnire, inainte de eveniment realizezi ca... nu-ti mai pasa si chiar n-ai chef sa le vezi mutrele. Ce-o fi fost in capul tau cu un deceniu in urma de plangeai de-ti sarea camasuta pe tine? 2. Pentru ca reuniunile de genul acesta sunt prilej de exagerare a reusitelor si de ascundere sub pres a chestiunilor mai putin laudabile: - cei cu copii ii vor privi compatimitor pe cei fara, neputand sa creada ca exista oameni care chiar nu vor odrasle, parandu-le chiar rau ca ei sunt atat de norocosi, dar nu-ti vor sufla o vorba ca azi noapte n-au inchis...