Hey! Am zis ca daca mai aman putin acest articol, vine primavara peste noi si cine mai bea ceai cu scortisoara, specific sarbatorilor de iarna? :)
L-am cumparat din farmacia Remedia la un pret de aproximativ 6 lei. Are 20 de pliculete cu snur si se poate folosi ca ceai, dar si pe post de condiment pentru vinul fiert. Bineinteles ca l-am folosit in ambele modalitati.
Prima data l-am consumat chiar in Ajunul Craciunului, in vin si mi-a placut oarecum, a parfumat lichidul si i-a oferit o aroma de sarbatoare. Ca ceai insa, nu pot spune ca m-a impresionat in adevaratul sens al cuvantului. Este bun, dar m-am obisnuit ca Fares sa ma surprinda cu niste ceaiuri foarte puternic aromate, iar acesta mi s-a parut cam la nivel mediu.
Totusi, are un gust placut, cuisoarele se simt cel mai pregnant, apoi un usor iz de mere. Nu cred ca am sa-l mai cumpar si, cu siguranta, l-as consuma doar iarna, nu degeaba poarta si numele acestui anotimp :).
Later edit: desi nici cu doua pliculete la fiecare ceasca nu mi se parea exceptional, pun lamaie mai multa si asa imi place mai mult :).
Kissez!

Ah si eu am baut ceaiul acesta si mi se pare delicios! Are o aroma ft placuta perfecta pt zilele friguroase de iarna! :)
RăspundețiȘtergereeu ma asteptam la o aroma mai plina.
ȘtergereMie imi place foarte mult, cred ca in iarna asta am consumat vreo 3 cutii :)
RăspundețiȘtergeresi cu vin? ;)
ȘtergereEra si pe lista mea, dar acum cred ca raman tot pe Vedda cu wishlistul. :)
RăspundețiȘtergeresi eu am un wishlist mare, dar am spus ca trebuie sa termin minim 3 cutii pana mai iau una.
ȘtergereAnul trecut am baut si eu, e bunicel, dar nu remarcabil.
RăspundețiȘtergeredeci nu sunt singura cu aceasta parere :).
ȘtergereHe he he este preferatul meu. Ador cam tot ce este cu scortisoara :D
RăspundețiȘtergereincearca-l si pe cel de la Greenfield, mi se pare mai interesant.
ȘtergereImi faci pofta de ceai!Eu am cateva granulate de la Kaufland.
RăspundețiȘtergereeu n-am niciunul ganulat, nu ma prea atrag.
ȘtergereMie imi place. Se putea sa fie mai intesa aroma intr-adevar, dar ma gandesc ca cu 2 pliculete se rezolva:)
RăspundețiȘtergerenu prea. am incercat, dar diferenta nu e mare.
Ștergerenu l-am avut dar cred ca este delicios.
RăspundețiȘtergereimi place vinul fiert si daca l-as cumpara l-as folosii doar pentru el.
Alina.
grabeste-te, ca vine primavara :).
Ștergeream incercat ceaiul asta,nici mie nu mi s-a parut prea aromat,vroiam ceva cu miros puternic de scortisoara, eu am incercat "Secretul lui Mos Craciun" ceai, asa se cheama si a a fost minunat. Foarte ,foarte aromat,tot de iarna. Asa arata cutia: http://leacul.allshops.ro/produs/1947604/CEAI+FRUCTE+SECRETUL+LUI+MOS+CRACIUN+BIO+100gr+SONNENTOR.html
RăspundețiȘtergerepare interesant, dar sunt plina de lene si prefer sa fie la pliculet. ce motiv am, sa-mi fie rusine...
ȘtergereCaat am asteptat un review la ceai,mai ales ca am vazut reviw-ul la cel cu primavara,si ma gandeam ca o sa mai faci review-uri la astea cu anotimpurile de la Fares.Eu il am pe cel cu toamna si nu m-a dat pe spate...Mie imi plac mult cele de la Belin,Teekane si Plafar.
RăspundețiȘtergereSimona.
pe cel de toamna s-ar putea sa-l cumpar, dar pe cel de vara nu cred, pentru ca are ceai verde si incerc sa ma feresc. asa ca, din pacate, nu voi face articole pentru toate.
ȘtergereMomentan am inceput sa beau ceaiuri Fares dar varianta cu fructe de padure.Imi pare rau ca nu am gasit ceaiuri Celmar caci acestea mi-au placut mai mult decat cele Fares. :)
RăspundețiȘtergeren-am incercat Celmar, dar am auzit lucruri bune despre ele :).
Ștergerel-am observat si eu la kaufland, dar nu la-m cumparat pentru ca aroma lui de scortisoara mi s-a parut prea puternica. Am luat in schimb somn linistit dupa ce am citit articolul tau si imi place, are efect. O cutie de la farmacie cu 5 lei, cea de-a doua din kaufland cu 3 si ceva.
RăspundețiȘtergereMi-am mai luat tot de la fares din gama Aromfruct - kiwi si guarana, imi place miroase bine si e delicios. Initial am vrut alt ceai de la Teekane- Senzatii de iarna, care are o aroma deosebita vi-l recomand daca nu l-ati baut deja.
sa stii ca mirosul de scortisoara este mai pregnant decat gustul.
Ștergeream si kiwi cu guarana,dar a reusit sa beau un singur pliculet din octombrie si pana acum.
da, si eu am acest ceai, si mie imi place ca aroma sa fie mai puternica ( mai ales ca nu folosesc nici un fel de indulcitor )
RăspundețiȘtergereEu imi pun cate 2 pliculete .
Acum mi-am mai cumparat si un ceai de visine de la Celmar, imi place la nebunie cum miroase :)
am auzit prea multe lucruri bune despre Celmar, asa ca, in curand, trebuie sa le incerc.
ȘtergereNu stiam de acest ceai, dar m-ai facut sa vreau sa-l incerc!
RăspundețiȘtergerete pup,Lorena
incearca-l pana nu vine primavara! :)
Ștergere