Hello! Pentru astazi m-am gandit ca e nimerit sa va spun, in sfarsit, niste impresii din calatorie. Totusi, imi doresc sa scriu ceva mai putin, ideile esentiale mai degraba, si sa vin doar cu o parte din poze. Daca la un moment dat voi simti nevoia sa adaug altceva, poate o sa continui povestea.
In Grecia mai fusesem de doua ori, in 2008 si 2014, prima data in Paralia Katerini si a doua oara in Halkidiki. Toata lumea mi-a zis sa ma duc si intr-o insula si cum am avut ocazia, am plecat in Creta. Cazarea noastra a fost la aproximativ 30 de km de Heraklion, asa ca a fost bine atat la dus cat si la intors, fiind aproape de aeroport. Am plecat cu Tez Tour si mi s-au parut foarte bine organizati. Nu am fost in excursii optionale, deci nu pot sa ma pronunt prea mult, insa cat am intrat in contact cu ei, mi s-au parut rapizi si eficienti.
Am stat la Eleonora Butique (cel cu acoperis, de la mijloc).
Partile bune ar fi:
- e la 300 m de mare
- camera e de fapt un apartament, destul de spatios in esenta
- curat in camera, nu pot sa comentez, ni s-a schimbat lenjeria de pat dupa trei zile
Partile rele:
- desi e la 300 m de mare e in zona cea mai nepopulata a statiunii
- miros foarte puternic de la baie. Ati inteles la ce ma refer... Cred ca au fosa septica si de acolo problemele, dar asta am mai intampinat in Grecia. Plus ca usa baii nu se inchidea etans. Sa zicem ca am aerisit mult! Noi oricum plecam dimineata la 10 si ne intorceam la inserat, asa ca am depasit problema.
-cabina de dus e atat de mica incat oricine are peste 1,75 si 70 de kile are mari probleme si de-a face un dus. De abia m-am strecurat eu in ea.
- mancarea destul de ok, dar nu mi s-a parut ca pensiunea straluceste de curatenie pe la bucatarie, pe acolo
Chestiuni de adaugat:
- prezenta permanenta a unui caine de lupta, mai precis un amstaff. El era foarte dragut si uimitor de bland dar era liber pe langa mancare, in sala de mese, ceea ce mie (iubitoare de animale in fapt) nu mi se pare ok. El, saracul, facuse un fix cu mine, nu intelegea de ce nu-l bag in seama, dar mie chiar nu-mi vine sa mananc langa animale straine. Judecati-ma, daca vreti, dar asa sunt eu construita. Cu papagalul meu mancam din acelasi loc, dar stiam ca-i al meu :)). Plus ca un amstaff e mare si puternic si, cand ma asezam la masa, aveam impresia ca se uita ochi in ochi cu mine. Acum am gandesc cu usoara nostalgie la blandetea lui, culmea! :))
- nu m-as intoarce la aceeasi cazare decat in cazuri extreme. Am stat la etajul doi si scarile erau incomode, dar macar privelistea a meritat :).
- in Creta apa nu este potabila, fiind sarata chiar si la robinet. Se poate folosi pentru spalat (inclusiv vase si fructe), dar nu se bea niciodata
Statiunea, mai bine zis zona unde am fost noi, mi s-a parut linistita. Exista putine magazine si o alegere mai restransa atat la cumparaturi cat si la terase. Ideea centrala e sa mergi la hoteluri de 4-5* care au all inclusive. Noi am avut doar micul dejun, asa ca celelalte mese trebuiau rezolvate "in oras". Am gasit o terasa, ceva mai rasarita decat o taverna, Milos, unde mancarea mi s-a parut excelenta. Un fel era cam 7-11 euro, un desert cam 4 euro, o apa 1 euro. Bine, poti comanda si homar cu 55 euro portia. In trecut am spus ca nu-mi place gyros, ca nu sunt fana mancare greceasca. Vreau sa va spun ca dupa Milos, ador mancarea greceasca! Totul a fost excelent, super proaspat si servirea impecabila! Nu am cuvinte sa-i laud pe oamenii astia, au sesizat si cand se apropia sejurul nostru de sfarsit si ne-au intrebat cand plecam, ne-am urat de bine, ne-am facut cu mana, lucruri care eu nu prea le fac in general, daramite prin concedii :)).
In Creta, atat din experienta mea, cat si din ce-am auzit la altii, vin preponderent englezi, nemti, iar mai apoi rusi. Am auzit rar si putin limba romana. In momentul in care stai cu fata la mare, partea dreapta e mai salbatica si acolo sunt concentrate poparele estice, iar in stanga sunt vesticii. Cu toate ca partea vestica e mult mai luxoasa si pana si terasele private sunt in buza marii, partea frumoasa e exact astalalta. Bine, dupa zona salbatica, incep iar hoteluri micute de lux. Cel mai frumos mi s-a parut acesta, toata lumea isi facea poze in fata lui :).
Ce sa va mai zic?
- exista multe culturi de garoafe! Nu stiam cum se cresc, iar in zona pensiunii noastre era plin, mirosea mereu vanilat. Daca va uitati cu atentie, vedeti garoafele rosii, care urmau sa fie culese, in spate.
Vegetatia, la fel de frumoasa si colorata pe cat o cere Grecia :).
Si Marea Mediterana, foarte frumoasa, magnetizanta!
Cu siguranta merita sa mergi in Creta in mai. Preturile sunt super ok, am dat 560 de euro pentru doua persoane. Vremea e buna, dar clar nu te poti balaci. Eu nu fac baie in august, sunt foarte friguroasa si face toata lumea misto de mine pe tema asta, asa ca pentru mine ori mai ori august e cam aceaesi chestie :)). Se poate sta la plaja fara probleme, soarele ardeeee! Daca vreti pe sezlong, doua plus umbreluta aferenta costa 6 euro pentru toata ziua.
M-am axat mult pe odihna, mancare buna si foarte putin shopping. Dulciuri, sapunuri (fara numar) cu ulei de masline, mirodenii si masline, cosmetice doar doua: un balsam de par si un unt de corp in varianta mini. Am mai luat si un magnet de frigider ca fac colectie si un parfumel solid pentru cineva.
Chiar ma uitam la cei de la 5* ca aveau oameni care ii indemnau la tot felul de jocuri :)). Parca erau o suita de copii, desi multi erau la pensie. Acum, sigur se va gasi cineva sa spuna ca sunt vulpea care nu ajunge la struguri, dar pe mine mai mult m-ar obosi o vacanta in care oamenii fug dupa mine sa ma joc sau in care sa pot manca pana la epuizare :)). Am observat ca multora exact asta le place, dar eu sunt tare diferita. Chiar daca stai intr-un hotel pe colina si mai si miroase nasol, tot la Mediterana esti. Eu n-as putea sta la piscina cand marea e la cativa metri de mine, eu ma duc sa-i simt mirosul si farmecul si sa bag un piciorus in ea :)). Nu imi pasa atat de mult unde stau, dar totusi, am zis ca e util sa va spun si minusurile cazarii si elementele interesante (canine si nu numai).
Per ansamblu, a fost o excursie foarte reusita, daca aveam un hotel ceva mai bun era perfect. Sa nu uit, am vazut atatea avioane in zbor cat n-am vazut toata viata mea, semn ca exista un aflux nebun de turisti.
Daca aveti intrebari, pana si din acelea legate de preturi (ca multi se feresc, dar eu nu vad de ce as face-o) le astept cu drag.
Kissez!

Bănuiesc că ai vrut să spui 300 m până la mare? M-am speriat când am citit km :))
RăspundețiȘtergereMă bucur că în cele din urmă a început să îți placă mâncarea grecească, poate nu nimerisei unde trebuie la primele experiențe sau o fi și după destinație. Îmi place bucătăria grecească, doar musacaua lor nu m-a dat pe spate.
Eu am atât de multe locuri în cap de văzut din Creta, de la plaje și orașe, până la drumeții, încât mă întreb cât ar trebui să stau ca să le văd pe toate. :)) Încă mă mai interesez, e doar la faza de idee pentru „cândva”.
:)))))))))))))))))))))))) am ras cu lacrimi! n-am bagat de seama ca am scris km :)).
Ștergeremie musacaua nu-mi place din start. stiu ca prima data cand am mancat mama era asa entuziasmata de ce-mi da si eu aveam o fata gen meh...
eu am vrut sa ma odihnesc asa ca n-am facut niciun pas in plus. adevarul e ca am avut niste probleme si nici n-am fost sigura ca plec pana cu o zi inainte.
Multumesc mult Alina! Creta e pe lista mea scurta ptr Grecia...mai vreau Santorini si Kefalonia ( unde am o prietena f .buna) . Am fost de 3 ori in Grecia...de doua ori pe continent in Asprovalta si Paralia si o data in Lefkada...mi.a placut mai mult in Lefkada si mai ales croazierele pe Marea Ionica pe care ti le recomand...e mult mai frumoasa Marea Ionica ...crede ma. Multumesc ptr impresii ...daca o sa ajung si anul acesta o sa ti le spun...si da...mancarea e f f buna la greci si f ieftina cu multe chestii din partea casei!
RăspundețiȘtergeresi eu vreau in santorini. s-a facut excursie de o zi de unde eram noi, dar era chiar miercuri, in ultima zi in care sttaeam acolo si mi s-a parut obositor. costa excursia 150 euro.
Ștergerela paralia ti-a placut? eu acolo m-as intoarce. e foarte vesel.
si la ionica vreau sa ajung neaparat, sa speram ca-mi iese cat de curand.
eu sos tzatziki asa bun ca aici n-am mancat nicaieri. si am facut o obsesie pentru chiftelutele cu oregano :)).
astept si impresiile tale! ;)