Pacienta tacuta

  Salutare! Thrillerul anului 2019, atat de mediatizat, atat de discutat, atat de iubit si atat de laudat! Nu-mi plac cartile politiste, insa ma dau in vant dupa chestiuni psihologice, lucruri adanci, din care ai ce invata si lucruri care sa te zbarleasca putin si de care sa-ti aduci aminte. Pe unde ma intorceam vedeam numai Pacienta tacuta, imaginea de pe coperta era promitatoare, asa ca am decis ca mi-o iau.

  Aceasta pacienta e Alicia, o pictorita cunoscuta care e gasita langa cadavrul sotului ei. Totul pare s-o incrimineze: pusca, gloantele trase in figura sotului ei, starea de soc in care se afla. Totusi, Alicia nu scoate nicio vorba despre crima timp de sase ani. In aceste circumstante, este internata intr-un ospiciu, sedata la maxim si mentinuta in viata. Intr-o buna zi, la ospiciu apare Theo, un psihoterapeut foarte interesat de cazul Aliciei, care isi propune sa o faca sa vorbeasca despre crima.


  No, de acuma eu o sa fiu foarte sincera (asa cum ma stiti voi din 2011) si daca v-a placut mult aceasta carte si o apreciati ma bucur pentru voi ca ati gasit o carte care sa va unga la suflet si poate ar fi bine sa iesiti acum de pe blogul meu :). Daca aveti, totusi, interesul de a-mi afla parerea, tineti minte ca e doar o parere pe un blog personal si nu contest faptul ca altora le-a placut si nu vreau sa fac pe nimeni sa se simta prost si nu vreau sa fur nimanui placerea unei carti. Nu ma scuz, vreau doar sa subliniez ca fiecare are parerea lui si ca m-am angajat sa fac recenzia acestei carti.
O sa fie si spoilere pentru ca o sa argumentez impresiile mele.

  Imi vine sa spun ca parerea pe scurt e: nu mi-a placut, dar nici macar atat nu pot afirma. Mai degraba, nu m-a impresionat prin nimic. Cand auzi de carti romance, de o lectura usoara, de o carte pe care o citesti ca n-ai altceva la indemana, nu te astepti la mare lucru, dar cand auzi de thriller-ul anului 2019 si citesti ode la adresa acestei carti, cam incepi sa te astepti. Fara sa vrei, e ca un microb care intra in tine si trebuie sa vezi cum sta situatia. Am citit-o si Pacienta tacuta mi s-a parut atat de slabuta...

- cartea are aproximativ 350 de pagini scrise cu un font marisor, are capitole scurte si, pe ceas, lectura ia intre trei si patru ore. Din punctul acesta de vedere, o bagatela.

- de ce stiu ca pe ceas? Pentru ca m-am uitat la ceas, la numarul paginilor si m-am foit cum nu m-am foi de multa vreme. Prima suta de pagini ma uitam din doua in doua pagini sa vad cat am progresat. Nu ma prindea sub nicio forma: nici povestea, nici personajele, nici stilul scrierii. Si eu am rabdare cu romanele care nu ma prind. Drept urmare, mi-am zis: Alina! nu te ridici de pe canapea pana n-ajungi la jumate, ca altfel nu stiu cum te descurci. Ajunsa la jumate, am pus-o deoparte, m-am apucat sa mananc niste alune si se meditez. M-am uitat iar la ceas, am decis ca oricum ziua era semi-paradita, timp liber aveam, am decisa sa termin  cartea ca sa-mi iau de o grija. Si pentru ca mai aveam 1% sperante ca o sa descopar ceva cat de cat interesant. Primul lucru la care m-am gandit dupa ce-am terminat-o a fost : Aham, bine!, dupa care m-am intrebat: Doamne, cum o sa scriu recenzia asta fara sa lezez populatia? Dar hei! nu uitati ca eu doar scriu cateva paragrafe, nu-i ca si cum m-ati gasit langa un cadavru impuscat in figura ;).

- cartea se vrea psihologica si merge in profunzimea intamplarilor din copilarie si a efectelor lor asupra adultului. Poate partea asta mi s-a parut interesanta in adolescenta, dar in 2019-2020 mi s-a parut slabuta, informatiile prezentate pe carte se gasesc in cele mai banale carti sau articole. Sau poate citesc eu prea chestiuni psihologice. Nu m-a captat.

- mi s-a parut atat de evident inca din primele pagini ca psihoterapeutul, Theo, are niste probleme psihiatrice si instabilitate grava. Pur si simplu se simtea crunt ca omul are probleme la mansarda.

- cumva am simtit ca Alicia e partial implicata in crima, ca era o unealta, tocmai in acord cu starea de tacere si ciudatenie care m-a facut s-o simt implicata si neimplicata in acelasi timp chiar de la inceput. Oarecum, omul nepotrivit la locul nepotrivit.

- prezentarea unui ospiciu cu femeile acelea bolnave ar fi trebuit sa fi fost creepy. N-a fost nicicum, n-a trezit nimic in mine.

- n-am simtit nimic pe parcursul intregului roman. Nu am empatizat, n-am tresarit, n-am stat cu sufletul la gura, ziceai ca-s Alicia pe medicatie.

- Alicia pictorita si detaliile picturilor ei m-au dus mai degraba in zona cartilor romance in care eroina e mare artista. De la Kate Morton ma asteptam, dar parca aici nu m-a convins.

- inca de la inceput Alicia cu Theo sunt pusi mereu in oglinda dar mai! nu stiu, dar momentul ala in care Theo isi urmareste prima data nevasta si o descopera la intalnire cu prietena ei versus momentul in care Alicia il vede pe urmaritorul ei pe geam te face sa intrezaresti un final cumva demn de tabloide. Nu ma intelegeti gresit, nu contest ca exista cazuri de genul acesta in viata reala, m-am uitat la suficiente documentare cu criminali, insa de la romanul lui 2019 clar ma asteptam la altceva.

- per total ceva usor copilaresc, dus cumva la extrema si, cica, buuum! finalul care m-a facut sa zic: cum a inceput, asa s-a si terminat.

- sunt obisnuita cu thrillerele psihologice a lui Jeffery Deaver pe care le ador si n-am gasit niciun alt roman care sa se apropie de ele.


  Concluzia? Va recomand aceasta carte! Da, da, ati citit bine! O recomand si o gasiti pe Libris. Sunt sanse mari sa va placa conform rating-ului primit, iar daca patiti ca mine, macar stiti despre ce-i vorba si asta e! Acuma, as fi preferat sa-mi fi petrecut acea zi de duminica mai cu spor, dar bineinteles ca nu pot sa spun timpul pierdut prin simplu fapt ca am aflat cum sta treaba. E posibil ca pe viitor chiar sa mai citesc si alte carti de Alex Michaelides, sigur o sa mai scrie. Din punctul meu de vedere, o carte foarte bine mediatizata dar cam atat.


  Asta e recenzia mea, va rog inca o data sa n-o luati personal si, pe de alta parte, nu va temeti sa afirmati ca nu v-a marcat o carte, daca o faceti cu argumente.

Kissez!