Intamplari amuzante

  Salutare! Stiu ca va plac posterile de genul acesta si am profitat de faptul ca am intrat in the mood datorita povestilor voastre, povesti care s-au strans in cadrul concursului pe care il organizez cu Alina de la Justanangel.net si care are drept subiect impartasirea unor intamplari amuzante din timpul scolii.

  O sa va spun si eu cateva faze tari, sper ca nu le-am scris si pe undeva prin trecut, dar astea mi-au venit acum in cap!


1. Eram la gradinita si eram foarte baietoasa in apucaturi si mereu aveam o trupa de minim patru baieti carora le ordonam tot ce-mi trecea prin cap. Aveam noi niste jucarii de lemn, rudimentare, dar pe care noi pe consideram pistoale si ne taram pe jos, prefacandu-ne ca suntem in misiuni de mercenari. Unul dintre baietii astia care ma urmau era ceva mai mic decat mine, nu prea frumos sau cel putin mie nu mi se parea, dar era tare de gasca. La un moment dat, educatoarea (care numai pedagog nu se putea numi) a inceput sa ne aranjeze prin banci dupa dorintele ei si la un moment dat ma muta cu baiatul mai sus amintit. Nu pot spune ca m-am bucurat extrem de tare, ba chiar ma codeam fiindca imi placea vechea banca. Educatoarea mi-a inteles gresit ezitarea si a tras concluzia ca mie-mi placea de colegul meu. Si m-a intrebat in auzul tuturor pe un ton foarte batjocuritor daca-mi place de Andrei. Andrei a devenit foarte stingher si cand l-am vazut asa, pur si simplu n-am avut inima sa spun ca mie nu-mi place de el, fiindca am considerat ca o sa-l jignesc prea tare si nu voiam sa fac asta sub nicio forma :). Si atunci m-am indreptat spre noul meu loc, in rasul tuturor, simtindu-ma cam aiurea, insa mandra ca nu mi-am jignit amicul :)).


2. Tot la gradinita, faceam repetitii pentru o serbare. Eu avusesem ceva de impartit cu un baietel mai mic decat mine si ii purtam pica. Dar una graznica, nu oricum. De obicei eu eram om de baza la serbari, eram mereu in rolul principal fiindca aveam o memorie buna si eram tare serioasa cand era vorba sa-mi invat rolurile. Nimeni nu m-ar fi banuit ca-s pusa pe shotii. Mizand pe asta si profitand ca acel copil statea chiar langa mine, la repetitiile in care cantam toti in cor, am inceput sa cant foarte subtire si fals, iar educatoarea era convinsa ca rivalul meu se prosteste. Se tot apropia de noi si cand venea in fata mea, eu cantam normal si cum se indeparta doi pasi, iar incepeam cu falsetul. Si am tot facut asta pana educatoarea a fost sigura ca baietelul asta de tinea de nazdravenii si si-a luat niste mustrari a-ntaia :)). Iar eu radeam malefic pe sub mustati. A fost unul dintre foarte putinele momente foarte rautacioase pe care le-am avut in copilarie, de obicei eram mult mai ok.


3. Scoala unde am invatat primii opt ani avea poarta exact in zona opusa de directia din care veneam eu si alte sute de copii. In timp, pe traseul nostru gardul a fost rupt, s-a facut o spartura si noi pe acolo treceam ca sa nu mai ocolim, mai ales ca aproape intotdeauna ne grabeam tare sa ajungem la ore. Ei bine, directorul a dat dispozitii sa se repare gardul la vreo patru ani de cand intram prin spartura. Noi am descoperit schimbarea de-abia cand am iesit de la scoala si bineinteles ca toti s-au apucat sa sara gardul, nimeni n-avea chef sa mearga pana la poarta. Eu am stat pe margine, ma uitam cum se cocoata colegii mei, multi deja cred ca ajunsesera acasa si eu inca ma uitam la gard. De partea cealalta a gardului ramasese doar o prietena de-a mea si inca un coleg. Si s-au apucat ei sa ma convinga sa sar si eu gardul, ca ce usor e... Dupa vreo 20 de minute am cedat si cu plansul in gat, am inceput sa ma urc pe gard. Nu-i vorba, am ajuns pana in varful lui si atunci mi-am dat seama ce facusem, unde eram si cat de sus, iar de frica am inceput sa tremur asa de tare incat tot gardul se zgaltaia si eu urlam ca din gura de sarpe avand un picior de-o parte a gardului si pe celalalt de alta. Practic incalecasem gardul si tremuram de parca as fi fost electrocutata :)). La inceput colegii mei au inceput sa rada, imi inchipui ce priveliste le-am oferit, dar au dat repede fuga sa ma ajute fiindca mai era putin si cred ca picam cu gard cu tot. Mi-am jurat ca in veci nu mai sar garduri, decat daca o fi vreo situatie de viata si de moarte :)).


4. Inainte sa ajung in clasa I, maica-mea mi-a tinut tot felul de lectii de conduita, nu cumva sa-mi fac de rusine originile :)). M-a invatat cum sa ma adresez, cum sa cer voie, cum sa stau cuminte, cum sa-mi pun caietele, ce mai! eram toba de carte! Pe toate le stiam si mai eram si mandra ca merg la scoala. Una dintre principalele lectii predate acasa si care ma bantuia a fost: daca vrei sa spui ceva, ridici mana! Primele zile au decurs lin, dar mai apoi m-am pus in banca cu o fetita pe care o stiam de la gradinita. Fiindca discutiile invatatoarei ni s-au parut fara sare si piper, ne-am apucat sa vorbim in soapta si cred ca la un moment dat totul a devenit mult prea interesant, astfel incat am uitat literalmente ca ne aflam la ore, plus ca eu n-aveam chef din start sa raspund la intrebarile puse la lectie :)). Numai ce ma trezesc ca invatatoarea ridica glasul catre "fetita din banca X". Fetita din banca X insa, eram eu! Initial m-am gandit ca invatatoarea n-a numarat bine bancile, intreb din priviri daca despre mine-i vorba, primesc confirmarea si foarte nedumerita ma ridic din banca. Invatatoarea ma roaga sa-i raspund la intrebare. Eu iar, foarte nedumerita ma uit in jur, ii vad pe altii cu mainile ridicate, dornici sa dea raspunsul si ma intrebam oare ce i-o fi casunat tocmai pe mine sa ma intrebe daca existau atatia doritori. Intrigata si suparata chiar (aproape ca m-am stropsit), ii zic: Dar eu n-am ridicat mana! V-ati prins de ce eram asa contrariata: pai daca maica-mea imi zisese ca daca VREAU sa zic ceva, sa ridic mana, iar eu NU VOIAM! Pana si pe invatatoare a pufnit-o rasul.

  Stati ca nu s-a terminat! La urmatoarea sedinta cu parintii, la care s-a dus si mama, bineinteles, invatatoarea le-a povestit ce-am facut, chipurile ce amuzanta am fost si putin "obraznicuta", dar n-a dat niciun nume. Toti parintii au ras, maica-mea in frunte cu ei, nestiind ca odorul de-acasa e vinovat :)). Eu nu zisesem absolut nimic acasa. Dupa multi ani, stand de vorba cu maica-mea si aducandu-ne aminte poznele mele am zis intr-o doare "Iti mai aduci aminte cand am zis eu la ora ca n-am ridicat mana?" Maica-mea, la inceput era contrariata, nu stia despre ce vorbesc, dupa care se uita la mine si-mi zice: "TU AI FOST?" :)))))))))))))))) Eu eram convinsa ca stie dar se pare ca nu suflasem vreo vorba acasa niciodata. Atunci am aflat si ca povestea a fost spusa in plina sedinta.



5. Intr-a IX-a, am aflat ca trebuie sa dam lucrare la istorie. Invatasem, dar eram intr-o pasa tocilareasca si stiam ca n-am retinut totul, iar mie-mi trebuia minim 9. Am aflat de la o clasa paralela subiectele, asa ca am luat o foaie de hartie, am scris cele doua subiecte si am pus foaia la indemana. De putine ori am inselat sistemul educational, dar si cand o faceam, o faceam cu cap: nestiind in ce ordine ne va da subiectele, am lasat loc liber la inceputul lucrarii si nici n-am numerotat cerintele, in ideea ca ma voi ocupa pe loc de aceste detalii care daca nu erau puse la punct, m-ar fi dat de gol! Buun! Vine proful, ne da subiectele. Ma apuc eu sa scriu pe o foaie curata tot ce-mi aduceam aminte, sa fiu acoperita in eventualitatea in care nu puteam face schimb de lucrari si, mai ales, sa ma vada proful ca stiu si ca scriu! Iar lucrarea aia perfecta o pusesem in pupitru, deasupra ghiozdanului. Trebuia doar sa astept momentul optim sa fac schimbul. Fiind un antitalent la fraude, aveam niste miscari destul de pripite si-am reusit sa imping lucrarea perfecta cam adanc, ba chiar mi s-a dus dupa ghiozdan. Si atunci il aud pe proful "Mai aveti doua minute!". Stiam ca n-am de ales si ca rocada trebuia sa aiba loc. Proful era langa mine, cu spatele. Am indesat mana in banca, am scos lucrarea si am indesat-o pe ailalta in acelasi loc. Insa am uitat sa iau in calcul faptul ca mototolisem hartia in mana si in momentul in care am indesat-o in banca, s-a auzit extrem de tare un fosnit de hartie. Proful s-a intors cu viteza luminii, s-a uitat foarte nedumerit. Eu reusisem sa-mi scot mana din banca. Dupa reactie mi-am dat seama ca a auzit foarte bine de unde a venit sunetul, dar intorcandu-se si vazand eleva silitoare care chiar mai inainte scria de zor, o fi crezut ca s-a inselat si ca zgomotul se auzea din alta parte. Asa am scapat, dar am tremurat vreo 15 minute dupa aceea.

  Nu, intamplarea amuzanta nu-i asta. Iesind de acolo transfigurata, ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna care era intr-o clasa paralela si cu inca o colega de-a ei. Si ele urmau sa aiba istorie si urma aceeasi lucrare. Le zic subiectele, le zic ce am facut si colega asta, Ioana se numea, a devenit foarte interesata de tactica mea de schimbat lucrarile. Fiind o fire tupeista, la ea problema nu era schimbul in sine, ci faptul ca nu stia deloc lectia. Am consiliat-o, i-am dat ponturile mele, i-am atras atentia ca neaparat sa scrie, sa se prefaca cunoscatoare si silitoare. Se duc ele la ora, dau lucrarea si apoi aud povestea: Ioana, nestiind lectia, s-a apucat sa scrie pe foaie verzi si uscate. Si nu oricum, ca pe vremea aia erau la moda niste poezii absolut idioate si usor vulgare, stiu ca era ceva ce implica un fund si mici obscenitati dar nu mai stiu exact despre ce era vorba :)). Si a umplut Ioana cateva pagini de rime de genul asta stiind ca va schimba lucrarea. Dar ce sa vezi? Proful a stat in continuu langa ea si nu numai ca n-a schimbat lucrarea, dar proful i-a luat-o pe asta cu dedicatii :)). Inutil sa va zic ca a luat un 2 cat ea de mare, ca proful i-a facut o groaza de morala si s-a uitat urat la ea luni in sir! Dar ce? Aveam eu vreo vina? :))


 Sper ca v-am amuzat, eu cu siguranta am zambit aducandu-mi aminte de aceste patanii si poate v-am facut chef sa participati la concursul nostru de pe Facebook si sa ne impartasiti alte experiente de genul acesta. Eu de abia astept sa premiez pe cineva :). Iar premiul e acesta:
 

Kissez!