Salutare! In aproximativ doua luni am a doua postare cu acest nume. De ce? Pai dupa ce am fost la Cinema City si-am vazut Prizoniera in panza de paianjen, la un moment dat pe Libris vad pur intamplator cartea cu acelasi nume. Am fost atat de agitata pana am primit coletul, fiindca filmul mi-a placut foarte mult si eram mult prea curioasa sa vad diferentele si modul in care a fost scrisa.
La momentul in care am vazut pelicula, habar nu aveam de roman, dar pe parcursul filmului nu o data m-a incercat sentimentul ca totul mi-e familiar. Acest sentiment venea din faptul ca la baza sta un autor nordic, iar stilul lor e usor recongoscibil.
Nu stiu de ce mi-a intrat atat de tare la suflet eroina Lisbeth Salander, tanara hackerita punkista. De fapt, cred ca am in comun cu ea faptul ca vreau sa par dura si uneori chiar sunt, insa in suflet lucrurile se inmoaie oarecum. Dupa asta, nu mai semanam deloc, fiindca Lisbeth e un geniu in IT, e bagata in tot felul de belele, dar o iubesc fix asa cum e, desi e omul extremelor si cu o existenta chiar haotic de urmarit. In plus, traumele din copilarie o fac sa urasca barbatii violenti si nu scapa ocazia sa-i puna la punct.
In primul rand trebuie sa va spun ca romanul e o continuare a trilogiei Millennium, pe care eu nu am citit-o si care e scrisa de Stieg Larsson. David Lagercrantz a vazut o urmare si asa a luat nastere noul roman. Avand in vedere ca mie nu mi-au incaput pe mana primele trei romane, nu pot sa am o vedere completa, insa filmul seamana in proportie de 35% cu romanul cu acelasi nume. M-a suprins, recunosc. In film, eroina e cu siguranta Lisbeth, dar in carte ea face oarecum parte dintr-o gasca. Ea rezolva situatiile, ea e cheia intregii povesti, insa si celelalte personaje sunt mult mai bine conturate. De altfel si povestea propriu-zisa e modificata serios, dar nu stiu cum se intampla ca si cartea mi-a placut foarte tare. Probabil pentru ca familiaritatea mult dorita se impletea cu noi descoperiri. Filmul e mai dramatic, mai emotionant poate, dar e clar ca Lisbeth ramane una dintre fetele dure care ramane de referinta pentru mine. Recomand cu siguranta si a doua oara Prizoniera in panza de paianjen.
Kissez!
La momentul in care am vazut pelicula, habar nu aveam de roman, dar pe parcursul filmului nu o data m-a incercat sentimentul ca totul mi-e familiar. Acest sentiment venea din faptul ca la baza sta un autor nordic, iar stilul lor e usor recongoscibil.
In primul rand trebuie sa va spun ca romanul e o continuare a trilogiei Millennium, pe care eu nu am citit-o si care e scrisa de Stieg Larsson. David Lagercrantz a vazut o urmare si asa a luat nastere noul roman. Avand in vedere ca mie nu mi-au incaput pe mana primele trei romane, nu pot sa am o vedere completa, insa filmul seamana in proportie de 35% cu romanul cu acelasi nume. M-a suprins, recunosc. In film, eroina e cu siguranta Lisbeth, dar in carte ea face oarecum parte dintr-o gasca. Ea rezolva situatiile, ea e cheia intregii povesti, insa si celelalte personaje sunt mult mai bine conturate. De altfel si povestea propriu-zisa e modificata serios, dar nu stiu cum se intampla ca si cartea mi-a placut foarte tare. Probabil pentru ca familiaritatea mult dorita se impletea cu noi descoperiri. Filmul e mai dramatic, mai emotionant poate, dar e clar ca Lisbeth ramane una dintre fetele dure care ramane de referinta pentru mine. Recomand cu siguranta si a doua oara Prizoniera in panza de paianjen.
Kissez!
Comentarii
Trimiteți un comentariu