Salutare! Desi pentru noiembrie aveam in plan alte lecturi, m-am suprins pe mine insami si intr-un moment spontan, am ales romanul Zambeste a lui Roddy Doyle. Mi s-a parut promitator inca din descrierea de pe Libris, dar m-a surprins pe masura ce am persevarat cu cititul.
Victor Forde e un tip singuratic in jur de cincizeci de ani, care se muta intr-un nou apartament si incepe sa frecventeze un bar de cartier. Existenta lui e foarte simpla pana intr-o zi cand e abordat de un tip ciudat, cu o personalitate deranjanta si care vrea mereu sa-i stea prin preajma. Ba chiar insista ca a fost coleg de scoala cu Victor, pe vremea cand frecventa o scoala catolica. Declicul are loc, asa ca personajul principal incepe sa-si aduca aminte de anii copilariei, de fel de fel de intamplari, retraieste intalnirea cu sotia sa si alte evenimente legate de jurnalism si incercarile de a scrie o carte. In prima faza, romanul pare dedicat unui om aflat in criza varstei a doua si la un moment dat ma intrebam unde va duce acest fir narativ si ce ar putea sa i se intample lui Victor. Mizam mai degraba pe blazare, pe acceptare a destinului, dar cartea isi schimba destul de brusc tonul si ajunge la momentul in care cititorul realizeaza ca nu e o simpla istorisire a vietii, ci confesarea unei traume indelung purtate in suflet.
In prima faza, cartea nu a fost neaparat o lectura confortabila. Contine un limbaj explicit, licentios, care mie nu-mi face placere pentru ca nu obisnuiesc sa utilizez sau sa tolerez un asemenea limbaj in jurul meu, dar pe care il accept la anumite scrieri. Nu-i intelegeam rostul pana la un punct, insa ultimele pagini din carte mi-au demonstrat ca nu a fost vorba de un tertip de scriere menit sa atraga cititori, ci o exprimare destul de necesara pentru destainuirea finala.
Daca va doriti o carte diferita cu un final interesant, merita luata in calcul, insa tineti cont ca este scrisa intr-un mod brutal, de-a dreptul vulgar pe alocuri.
Kissez!
Comentarii
Trimiteți un comentariu