Treceți la conținutul principal

MOTD?

     Salut! Probabil va intrebati ce-i cu MOTD -ul :)). Ei bine, inseamna magazine of the day! Alta idee nu mi-a venit. De fapt plecasem dupa The One cu crema de corp de la Ivatherm, dar n-am gasit-o si pentru ca aveam chef de o revista, am luat Elle. Oricum, ramane una dintre foarte putinele reviste de calitate de la noi.
    Dar daca tot am facut o astfel de postare sa va povestesc despre mine +  revistele glossy. Acum cativa ani, prin 2005 aveam multe drumuri de facut cu trenul si pentru ca ma plictiseam cumparam toate revistele glossy de pe piata! Noroc ca nu erau atat de multe ca astazi. In vreo 2-3 ani am strans sute de reviste pe care nu mai stiam unde sa le tin. Acum 3 ani cand le-am adunat pe toate intr-un loc era sa fac atac de cord! Milioane de lei vechi pe care am fost nevoita sa le arunc la gunoi. Dupa ce-am carat afara cateva sacose de real (sacose, nu plase) mi-am promis ca nu mai fac asemenea prostie, mai ales ca la un moment dat toate revistele se repetau si aveau aceleasi articole chiar in aceeasi luna.
    Apoi a urmat perioada cand cumparam reviste pentru cadourile lor, dar nu mai mult de una pe luna. Bineinteles ca uneori mai adaugam si cate una fara "suplimente" :) si am reusit sa strang iar cateva sacose. Dar m-am ales si cu ceva produse, trebuie sa recunosc.
    Cea de-a treia faza a inceput cam anul trecut, cand, "ajutata" de faptul ca cele mai multe dintre cadourile de la reviste erau de o calitate indoielnica, am cumparat foarte putine si cred ca de-a lungul lui 2010 am cumparat doar 2-3 reviste. Cateodata chiar mi se intampla sa vreau sa tin revista in mana, s-o citesc, s-o analizez, insa toate informatiile pot fi gasite si pe net. Sa nu va inchipuiti ca sunt absurda si zgarcita, dar intr-un fel chiar imi pare rau sa le cumpar si apoi sa le arunc. Am mai si dat din ele, dar nu pot sa le car dintr-o parte in alta, asa ca am impresia ca in sfarsit am gasit un echilibru.
    Totusi, este OBLIGATORIU sa-mi cumpar macar o revista pe luna octombrie si de data asta am ales Elle. Vine la pachet cu 4 mostre : fdt L'oreal, fdt Vichy (nuanta Ivory- asta da premiera, deocamdata nu pot s-o incerc ca-s bronzata), Vichy normaderm si un pliculet de Ange ou Demon le secret elixir, totul la 9,90 lei.La prima rasfoire, sunt articole care mi-au atras atentia : Corigent la limba romana, Totul despre parfumurile toamnei, Ce face diferenta dintre tristete si depresie, Cinci metode de reimprospatare a tenului si altele.
    Voi ce reviste ati luat luna aceasta? Ce reviste va plac?


Kissez


p.s. Bine ca acum fac majoritatea drumurilor cu autocarul, unde am rau de miscare si nu pot sa citesc:))

Comentarii

  1. Revista Glamour a aparut in luna octombrie cu o trusa de machiaj cadou ce contine farduri de ochi si de obraz, creioane de buze si de ochi si un gloss la 9,90 ron, si-a luat o prietena de-a mea dar eu ezit pentru ca mi-am promis ca nu mai cumpar reviste cu cadouri dupa ce am luat o revista cu un rimel oribil...:D

    RăspundețiȘtergere
  2. In general, ma feresc de farduri la reviste. Si cu un rimel am avut neplaceri la Beau Monde- Max Factor masterpiece- era uscat si mi-a iritat rau ochii. De atunci am zis ca nu mai cumpar mascara la revista. Uneori cred ca e mai bine sa luam o revista simpla, eventual cu ceva mostre decat sa ne enervam pe ce am dat banii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi iau reviste glossy doar cand nu pot rezista cadoului :), dar nici atunci nu prea le citesc, sa nu ma enervez. Cea mai aberanta mi se pare Cosmo. Oricum, in majoritatea nu ai ce citi, e doar reclama mascata. Singura care imi place e Tango, am mai luat-o cand a avut vreo carte interesanta cadou, si chiar am citit-o.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, mai nou cea mai aberanta e cosmo. Eu n-am mai luat-o de 2 ani, dar si atunci era jale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, cosmopolitan si Beau Monde mi se par reviste de publicitate. Reportaje de 10 randuri si zeci de pagini cu reclame.

    Nici eu nu dau banii pe reviste glossy, decat atunci cand vin la pachet cu un cadou interesant. Nici eu nu sunt o fire zgarcita, dar prefer sa cumpar o carte de la Adevarul cu acei bani. Asa, macar stiu ca ma aleg cu ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu prefer o carte, chiar si daca e chic-lit, macar pe alea nu le arunci.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu imi cumpar tot reviste cu cadouri, dar in general stau putin sa ma gandesc daca chiar imi trebuie si daca e ceva de capul lui. Recent am luat crema Ivatherm, rimelul Max Factor 2000 calorie si cartile care au fost cu Joy. N-am vrut sa iau fardurile Glamour pentru ca am deja foarte multe produse de ochi, mai multe decat folosesc, luciurile din trusa nu sunt practice (daca nu le pot lua cu mine sa le reaplic), iar celelalte produse nu ma incantau.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu am luat a doua carte cu joy, pe septembrie parca.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu le am pe ambele, le-am citit repejor si imi pare rau ca n-au mai continuat seria. Cred ca o sa trec pe la biblioteca zilele astea sa-mi iau ceva pentru concediu.

    Nu stiu daca te-am mai rugat sau nu, poti sa modifici putin setarile la comentarii, sa se poata comenta si cu nume/url?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu m-ai rugat. O sa ma uit sa vad daca ma descurc, daca nu,spune-mi tu ce sa modific.

    RăspundețiȘtergere
  11. Setarile de la comentarii, intri la setari-comentarii si la al doilea paragraf trebuie sa bigezi variana cea mai cuprinzatoare, am uitat cum se numeste exact.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Impresiile mele despre cura cu spirulina

Hey! Prin primavara m-am hotarat sa fac o cura cu spirulina pentru ca ma simteam cam vlaguita si aveam probleme destul de urate cu tenul. Inca de la inceput tin sa precizez ca nu am cunostinte in domeniu, ca m-am informat doar pe internet si ca experienta mea se poate sa fie diferita fata de a altora.

  Nu prea imi place sa-mi administrez eu tratamente si suplimente, insa dupa ce am citit mai multe articole, am ajuns la concluzia ca spirulina este o mica minune ce aduce beneficii in aproape orice situatie si asa m-am decis sa incep o cura de aproximativ sase saptamani. Intai am cumparat un flacon de la Fares(spirulina+urzica, 60 de pastile-23 lei), apoi am ales Alevia (1+1 gratis, in total 60 de pastile-13 lei). Am luat cate-o pastila dimineata, la pranz si seara.

   Parerile asupra efectelor sunt foarte variate, mai ales in ceea ce priveste slabirea/ingrasarea. Cred totusi ca am auzit mai multe voci care indeamna la consumul de spirulina in cazul in care se doreste o scadere in g…

Emetostop impotriva raului de miscare

Hello! M-am hotarat sa fac aceasta postare din doua motive. In primul rand, exista foarte multi oameni care au probleme cu raul de miscare (ma aflu si eu printre ei) si numai cineva care se confrunta cu asa ceva stie ce inseamna sa ratezi excursii, sa stai tot timpul stresat, sa-ti fie rau dupa primele 5 minute de mers. In al doilea rand, postarea despre Aerius (impotriva alergiilor) s-a bucurat de vizualizari multe, asa ca m-am gandit ca poate reusesc sa ajut pe cineva si de data asta.



  Eu am rau de miscare de cand ma stiu, cand eram mica plecam cu vestita punga si daca faceam un drum de 10 km, indiferent daca era cu masina, autocar sau tren. Toate excursiile din scoala primara erau incununate de stari de rau. Medicamentele nu erau bune si chiar daca le luam nu aveau efect. Intr-un final, am renuntat la excursii fiind ingrozita de ce urma sa simt.


  In clasa a VIII-a s-a organizat o excursie foarte frumoasa asa ca m-am decis sa mai incerc odata si, in prealabil, m-am interesat la …

Sondaje online: Daedalus plateste sau nu?

Hello! Poate va aduceti aminte, la un moment dat spuneam ca experimentez putin cu sondajele online si ca sunt inscrisa in mai multe paneluri. La Daedalus am cont de multa vreme, am pierdut deja notiunea timpului. Am primit cateva invitatii la sondaje, apoi a inceput o perioada lunga de liniste. Intamplarea a facut sa citesc pe alte bloguri ca sunt seriosi, ca platesc, ca exista destule chestionare, dar eu tot nu primeam nimic. Le-am dat un mail, i-am intrebat ce se intampla si daca persoanele nou inscrise au sanse mai mari de invitatii la sondaj decat membri vechi. Logic era ca nu, asta mi-au si raspuns, dar dupa schimbul de mailuri am inceput sa mai primesc pe ici pe colo cate-un sondaj.


   In primul rand, sa nu asteptati sa va imbogatiti! Mie totusi mi se pare de viitor aceasta abordare, plus ca-mi place sa completez chestionare, insa e clar ca remuneratia e mica si banii se strang destul de greu. Cu toate astea, comparativ cu alte paneluri, chestionarele sunt ceva mai bine plati…