Pianistul

Salutare! Dupa cum stiti, sunt mereu interesata de Holocaust, am o colectie tot mai mare de carti despre acest subiect si am bifat destul de multe filme cu aceeasi tema. Putine mi-au lasat o amintire atat de adanca precum Pianistul. Povestea lui Wladyslaw Szpilman e mai cunoscuta datorita peliculei decat cartii si asa am descoperit-o si eu. Desi e ceva mai putin brutal si explicit comparativ cu alte filme despre Holocaust, mie mi se pare o capodopera, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut. Povestea in sine, tristetea crunta din ochii lui Adrien Brody, incredibilul situatiei, m-au captat din primele minute. Iar a doua oara cand am vizionat filmul am ales intentionat sa fie la tv, fiindca stiam ca vor fi pauze publicitare, in care puteam sa-mi trag sufletul. Dupa cateva incercari de-a procura cartea - mereu disparea din stoc pe Libris - am reusit finalmente s-o am in maini. I-am mangaiat copertele cu un soi de teama si cu intrebarea: o fi la fel de buna precum filmul? Ei bine, da! Am devorat-o in aproximativ patru ore si am retrait povestea care m-a marcat atat de tare. Wladek Szpilaman nu a fost scriitor, insa transmite multe si pastreaza o demnitate remarcabila chiar si atunci cand povesteste despre momente dezumanizante. Un artist, un sensibil, un domn in adevaratul sens al cuvantului, pus la incercari atat de grele incat el insusi s-a indoit de multe ori ca va supravietui. In ciuda fragilitatii sale, depaseste cinci ani de chin si reuseste sa se intoarca la dragostea lui, muzica.

Cu riscul sa dau niste spoilere, filmul urmareste destul de fidel povestea, insa exista unele diferente. S-au comprimat niste actiuni si personaje pentru a da o fluiditate, asa ca modificarile nu sunt deranjante. In schimb, o suita de scene memorabile din film, sunt prezente in filele romanului si cred ca cea mai emblematica este cea in care familia Szpilman ia ultima masa impreuna, inainte de deportare, iar aceasta masa era compusa dintr-o biata caramela, cumparata la un pret enorm, impartita la toti cei sase membri. Wladek a vrut sa-si publice memoriile, insa prima data au fost publicate trunchiat, iar apoi impiedicate, fiindca un rol deosebit de important in supravietuirea sa l-a avut Wilm Hosenfeld, capitan in armata nazista, insa el era un om bun care a ajutat mai multi evrei sa scape si care nu era de acord cu abuzurile care se intamplau. Un astfel de caracter frumos si uman nu dadea bine sa fie promovat, toti nazistii trebuiau sa ramana odiosi, asa ca povestea lui Szpilman a devenit cunoscuta de abia in anii '90, insa, o compensatie tarzie, acum este cunoscuta pe tot globul, tradusa in 38 de limbi si baza a unuia dintre cele mai importante filme. Autorul a murit la 88 de ani si a apucat sa afle despre impactul pe care l-a avut cartea sa. A pastrat modestia pana la sfarsitul vietii si dragostea pentru pian. Pianistul trebuie cunoscut, fie ca e prin film sau prin carte sau, si mai bine, prin amandoua. Kissez!