Salutare! Unul dintre cele mai bune semne e cand un blogger recomanda ceva si pe urma, vezi ca intareste ceea ce a spus. Spre exemplu, nu cu mult timp in urma, am descoperit-o pe Jessie Burton prin intermediul romanului Muza. Cu tendinte usor romance, dar deloc exagerate, accente dramatice si cu o tusa feminina incontestabila, stilul m-a captivat rapid si am vrut sa descopar si altceva scris de ea. Pe Libris mi-a fost la indemana Confesiunea, asa ca atrasa de stil, scurta descriere, dar si de coperta cartii, am adaugat-o in colectia mea.
Cartea urmareste doua planuri: unul din anii '80 in care protagonistele sunt Connie, o scriitoare sclipitoare aflata in culmea ascensiunii si Elise Morceau, o tanara impresionabila care cade in mrejele scriitoarei. Suntem deja in perioada in care o astfel de poveste de dragoste e tolerata cu mai multa usurinta, dar la Hollywood, locul unde ajung cele doua, lucrurile sunt foarte relaxate, iar idilele, aventurile si viata palpitanta sunt intalnite la tot pasul. In timp ce Connie se simte excelent, Elise regreta viata mai simpla si mai fericita pe care o dusese in Anglia.
Al doilea plan surprinde anii 2017-2018, in Londra. Aici o cunoastem pe Rose Simmons, o tanara de 35 de ani care duce o viata in rand cu lumea, dar monotona si care nu-i ofera nicio satisfactie: un serviciu modest, o relatie cam consumata si sentimentul ca nu a reusit in viata sunt elementele de care se loveste zilnic. Pe fundal, nefericirea e alimentata de faptul ca mama ei a parasit-o cand era inca un bebelus si intreaga viata isi doreste sa afle unde a disparut. Mama ei este insasi Elise Morceau, iar cand Rose afla ca ultima persoana care a vazut-o in viata este Connie, decide s-o cunoasca si sa afle adevarul. Hazardul o ajuta sa intre in casa scriitoarei, ajunsa acum la varsta de 73 de ani, iar secretele incep sa iasa la iveala. Rose va afla cine a fost cu adevarat mama ei.
Cartea e interesanta, usor de citit, abordeaza niste subiecte mai delicate, dar pastreaza o doza mare de ratiune. Chiar daca multora le pare greu de digerat, renuntarea la un copil are uneori motive bine intemeiate, chiar daca poate e de neiertat, iar in Confesiunea subiectul maternitatii incepute, dar fara continuare apare din mai multe unghiuri, facandu-ne sa vedem ca viata nu este zugravita doar in alb si negru, ci intr-o multime de nuante de gri. Recomand lectura, mi-a placut!
Kissez!
E pe wishlist de când am văzut-o recomandată de o altă bloggeriță cu care mă potrivesc la lecturi în general. Acum o s-o urc și mai sus pe listă, problema e că sunt tot mai multe acolo :D
RăspundețiȘtergerestiu cum e :)). e wishlist-ul mai mare decat bibiloteca judeteana :).
Ștergere