Salutare! Desi am spus ca o sa iau o pauza mai lunga de la romanele inspirate de Holocaust, inca de la inceputul anului am recitit multe din colectia mea. Le-am gasit la fel de interesante ca prima data, dar la un moment dat mi-am dorit sa descopar ceva nou. Intamplarea a facut sa observ pe Libris o carte recent aparuta, Fiica lutierului, mi s-a parut interesanta, asa ca in scurt timp a ajuns la mine.
Despre autoare, Sharon Maas, nu stiam nimic, insa am aflat ca a publicat zece romane incepand cu 1999, care se bucura de succes. Cartea este fictiune, dar se bazeaza pe fapte reale si incepe in Colmar, Alsacia, o zona framantata de istorie, care s-a aflat ba sub ocupatia germana, ba sub cea franceza. In 1940, nemtii intra pe strazile orasului si persecutiile asupra evreilor se inmultesc. Josef este lutier, e casatorit si are cinci fiice. Se descurca destul de greu fiindca aproape nimeni nu mai comanda viori in vreme de razboi, insa nu situatia financiara e problema principala, ci faptul ca Josef este evreu. Cativa ani reuseste sa-si ascunda adevarata identitate pentru ca nu a frecventat sinagoga, nu a facut caz pe seama religiei sale si are un nume care poate trece drept german. Totusi, cineva sapa in trecutul sau si, intr-o noapte, nazistii apar la usa lui. Josef trebuie sa faca rost de documente care sa ateste originea sa ariana. Contrans de evenimente, decide sa-si salveze familia. Fiind numeroasa, trebuie sa plece pe rand, asa ca fiica cea mare, Sarah, este prima care va parasi casa parinteasca. Fata are doar saptespezece ani, il mosteneste pe Josef in ceea ce priveste pasiunea pentru confectionarea viorilor, dar este capricioasa si deloc constienta fata de drama care se petrece in jurul ei. De-a lungul cartii va fi nevoita sa strabata munti, sa ia decizii si sa se confrunte cu prima iubire.
Cartea se duce mai degraba spre genul romance. Avand in vedere subiectul abordat, e mai usoara, iar Sarah este un personaj care ba m-a facut sa cred ca e tanara, idealista si naiva, ba ca se comporta mult prea inconstient. Eu, una, in locul ei, cu siguranta nu m-as fi manifestat la fel. Pe partea istorica are cateva referinte importante, dar, repet, e mai degraba un stil romantat, poate chiar cam neverosimil pe alocuri. A fost o carte cam diferita fata de ce m-am asteptat, dar poate ca a fost bine asa, fiindca nu m-a apasat in decursul lecturii precum au facut alte romane despre Holocaust.
Kissez!
Comentarii
Trimiteți un comentariu